Doamna Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, are un diferend personal, dacă nu cumva o vrăjmăşie, de mai multă vreme, cu liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea. Cum afirmă şi domnia sa, în toamna trecută, când în discuţie altele erau motivele, nicidecum cele de acum, ca de pildă „bugetul nu este aşa de roz cum îl prezintă domnul Dragnea”, s-a ajuns la o tensiune inimaginabilă, răbufnind în public, pentru a spune ce avea pe suflet. Într-o şedinţă a CEx Naţional, Gabriela Firea a pierdut, cum se spune, partida la scor, făcând parte din grupul puciştilor, în faţa lui Liviu Dragnea, dar s-a uitat. Şi a venit din nou momentul să se răţoiască, în public, la liderul partidului din care face parte. Pot exista fireşte anumite nemulţumiri legate de construcţia bugetului pe 2019. Pot exista nemulţumiri personale, resimţind o marginalizare în partid, pot exista idiosincrazii reciproce, dar e greu de crezut că Liviu Dragnea vrea „să-i pedepsească pe bucureşteni”, „să nu mai demonstreze”, şi alte bazaconii. La ceea ce au făcut „vestele galbene” la Paris, unde au ajuns la actul XII, ar însemna că Edouard Philippe, premierul francez, s-o lase pe Anne Hidalgo, aleasă în 2014 pe lista socialiştilor, acum în opoziţie… fără buget. Şi Anne Hidalgo (59 ani), ca un detaliu, a fost prima femeie primar a Parisului, cum şi Gabriela Firea este în aceeaşi situaţie, la Bucureşti. Un primar al unui mare municipiu, cum este şi Bucureştiul, ar trebuie să aibă mai puţină vocaţie politică, şi dacă se poate, cât mai multă subtilitate adminsitrativă. Or, doamna Gabriela Firea, la un moment dat, după toate semnalele date, cu atâtea şi atâtea probleme mari pe cap, s-a dorit privită ca o soluţie a social-democraţilor, „la salvatrice della patria”, în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Din momentul în care a înţeles că nu intră în această discuţie, nesuportând fronda, a început şi războiul său personal. Care nu se mai încheie. Deşi pentru mulţi pare lipsit de interes. Doamna Gabriela Firea nu părea, în urmă cu nişte ani, atât de „bărbată”, nu cultiva vodevilul de succes şi musculatura de paradă, cu un comportament de flaşnetă, fiindcă este jenant să spunem… precupeaţă. Fireşte, nimeni nu poate să cunoască „jocurile de bucătărie internă” în care sunt atrenaţi anumiţi tenori ai partidului de guvernământ, numai că şi partidului nu îi este prea bine de la o vreme. Şi lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Dacă ne gândim, şi noi ne gândim, că România deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Ajutată să devină ceea ce a devenit, doamna Gabriela Firea are şi obligaţii, una chiar de loialitate faţă de partid şi chiar faţă de Liviu Dragnea, devenit, iată, duşmanul ei numărul unu. Fireşte, morala şi politica nu se împacă întotdeauna. Până la urmă, omul de rând chemat la vot priveşte fără a înţelege spectacolul la care asistă. Pe alocuri sordid. Şi fiecare crede ce doreşte. Doamna Gabriela Firea, şi nu e singura, e un simptom originar. Care, interesant, în ordinea elocinţei şi maniei sale repetitive, se dovedeşte o actriţă formidabilă. Frazează sacadat, ridică treptat, dar nu prea mult, vocea, pivotează obstinant pe câte un cuvânt menit să-şi facă principalul efect. Neşansa sa, membră a Uniunii Scriitorilor, este că Liviu Dragnea, deşi vine din judeţul „celui mai iubit prozator român”, rămâne imun la astfel de recitări. Ca o părere, pierderile – momentan greu calculabile – sunt de ambele părţi. Şi nu e exclus să fie consistente, motiv pentru care din şedinţa CEx Naţional de ieri, liderul social-democraţilor a ieşit destul de îngândurat, dacă nu şi iritat. Fusese o discuţie despre construcţia bugetui, care rămâne însă o prerogativă exclusivă a guvernului şi urma o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PSD de la Senat şi Camera Deputaţilor, probabil despre agenda imediată, inclusiv pregărirea alegerilor europarlamentare.
