Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţia de procuror general a lui Tiberiu Niţu

0
391

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul privind eliberarea din funcţia de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lui Tiberiu Niţu, informează Administraţia Prezidenţială.

Tiberiu Niţu, procurorul general al României, şi-a depus marţi demisia argumentând că este un gest de responsabilitate şi onoare în condiţiile în care numele său “este asociat în mod artificial cu o situaţie de natură să aibă consecinţe asupra imaginii instituţiei”. Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat demisia procurorului general Tiberiu Niţu, a confirmat marţi Administraţia Prezidenţială pentru Mediafax.

În comunicatul transmis marţi de Parchetul General, Niţu, al cărui nume apare în dosarul Oprea legat de folosirea coloanelor oficiale, precizează că el nu a solicitat şi nu a beneficiat de coloană oficială în sensul în care această noţiune este definită prin lege şi că i s-a asigurat un dispozitiv de însoţire şi protecţie.

“Stabilirea unui anumit nivel de protecţie pentru diverse categorii de demnitari şi punerea în practică a măsurilor de protecţie sunt atributul instituţiilor specializate ale statului şi nu al beneficiarului protecţiei”, mai transmite Tiberiu Niţu. Acesta susţine că “măsurile de protecţie asigurate procurorului general al României de către instituţiile specializate ale statului sunt proporţionale cu riscurile potenţiale la care acesta este expus în exercitarea anumitor atribuţii de serviciu, astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia în vigoare”.