Germania doreşte să devină mai puţin atractivă pentru imigranţi. Momentul “braţelor deschise” este departe de acum şi guvernul german a aprobat, ieri, măsuri restrictive pentru imigranţii economici. Acceptat în principiu de săptămâna trecută, după dezbateri aprinse, în coaliţia ce regrupează conservatorii (CDU) Angelei Merkel, aliaţii lor bavarezi (CSU) şi social-democraţii (SPD), proiectul a fost validat în consiliul de miniştri şi trimis la Parlament. Guvernul german va reduce ajutoarele sociale vărsate solicitanţilor de azil şi restricţiile nu se opresc aici. Paradoxal, liderul conservator, Angela Merkel, în pofida presiunii teribile a propriului câmp politic şi a opiniei publice, refuză plafonarea numărului de refugiaţi pe care ţara sa îi poate primi anual. Stăruie în schimb pe soluţii europene şi internaţionale pentru limitarea acestui aflux, cum ar fi ranforsarea controlului la frontierele externe ale UE, repartizarea echitabilă între statele membre ale UE, asigurarea condiţiilor de viaţă sirienilor în taberele din Turcia ş.a.m.d. O abordare în perceptibilă coliziune cu a partenerilor europeni. Totul e de neînţeles. Fiindcă, potrivit unui sondaj recent, publicat de săptămânalul “Focus“, 39,9% din germani se arată favorabili unei demisii a Angelei Merkel, din cauza politicii sale în chestiunea refugiaţilor, 45,2% se arată de acord cu ea şi 15% nu se pronunţă. Fără surprize, ponderea contestatarilor se regăseşte în noul partid de extremă dreaptă – Alternativa pentru Germania (AfD) – partid euro-sceptic, fără reprezentare în Bundestag, care ar obţine 13% dintre sufragii, dacă alegerile ar avea loc acum şi ar deveni al treilea partid al Camerei inferioare. Cum spuneam, Angela Merkel, pentru moment, nu contează pe schimbarea de strategie. La întâlnirea sa cu premierul italian Matteo Renzi a cerut reducerea numărului de refugiaţi, dar într-un cadru durabil şi european. Faptul că după 10 ani de putere deplină, considerată fiind cea mai puternică femeie a lumii, are o contestare de 40-45%, nu o impacientează. În faţa noi realităţi, cancelarul a estimat totuşi, că majoritatea refugiaţilor trebuie să se întoarcă, atunci când “pacea va reveni în Siria“. Cancelarul care a deschis poarta cererilor de azil, anul trecut, criticată acum, a făcut trimitere la refugiaţi veniţi din ex-Iugoslavia în anii ’90, din care 70% s-au întors, după oprirea violenţelor în ţările lor. Până acum, Angela Merkel a rezistat presiunilor de tot felul, privind fixarea unui plafon al numărului de refugiaţi, după ce a primit peste 1 milion anul trecut. Evenimentele din noaptea de Anul Nou de la Koln, au sporit tensiunile în sânul coaliţiei guvernamentale, CSU, CDU, SPD. Într-un interviu pentru hebdomadarul “Der Spiegel“, ministrul de Interne, Thomas de Maiziere, a menţionat sâmbătă, că în luna ianuarie, 2000 de imigranţi au sosit în Germania. Fluxul acestora, care îşi riscă viaţa în apele Mediteranei, pentru a atinge coastele europene, rămâne consistent şi închiderea spaţiului Schengen de liberă circulaţie europeană a trecut de la stadiul de ameninţare la cel de posibilitate reală. Impactul asupra economiilor europene din zona Schengen ar putea fi imens (0,8% din PIB-ul fiecărei ţări, aproape 110 miliarde euro). La 27 ianuarie Comisia Europeană a lansat o procedură pentru restabilirea autorităţii la frontierele interne ale UE, o iniţiativă susţinută de Germania pentru îndiguirea fluxului de imigranţi. Spaţiul Schengen nu este exclus să dispară. Comisia Europeană speră, deocamdată, să obţină de la Turcia, în schimbul unui ajutor de 3 miliarde de euro, reţinerea a unui număr de sirieni cuprins între 200.000 şi 500.000. Un alt front este în Grecia şi Alexis Tsipras a acceptat recomandarea imperativă, fiindcă după Grexit din zona euro, îl pândeşte Grexit din zona Schengen. Greciei i se cere intensificarea patrulărilor maritime în Marea Egee şi identificarea noilor sosiţi în insule. Există un status quo privind salvarea Schengen, dar şi o asimetrie în abordări, de o parte Germania, Benelux (Belgia, Olanda, Luxembrug) şi Austria, de cealaltă Italia şi Franţa, care se face resimţită.
