A şaptea oară „cu noroc”! / Arestat pentru conducere fără permis

0
705

Un tânăr de 26 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în baza mandatului emis ieri după-amiază de Judecătoria Craiova, pentru comiterea celei de-a şaptea infracţiuni de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis. Tânărul a fost reţinut o zi mai devreme, după ce poliţiştii au stabilit că se află în perioada termenului de încercare, întrucât a fost condamnat definitiv anul trecut la închisoare cu suspendare pentru cinci infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere – toate de conducere fără permis, iar în ianuarie anul acesta a fost trimis în judecată într-un alt dosar, pentru o faptă similară.

N-a avut niciodată permis de conducere, după cum spun oamenii legii, însă acest lucru nu l-a împiedicat să urce la volan şi să pornească la plimbare de câte ori a avut chef, fără să-i pese că reprezintă un real pericol pentru ceilalţi participanţi la traficul rutier. Cel puţin asta se poate spune despre Laurenţiu Sorin Pascu, de 26 de ani, din Craiova, arestat preventiv, ieri după-amiază, pentru următoarele 30 de zile.

Totul a pornit de la cea mai recentă „ispravă” a tânărului. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, pe strada Împăratul Traian din Craiova, pe 27 ianuarie a.c., au oprit pentru control un autoturism Opel, înmatriculat în Bulgaria, la volanul căruia a fost identificat  Laurenţiu Sorin Pascu, de 26 de ani, din localitate. Din verificările efectuate la momentul respectiv de către poliţiştii craioveni s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere valabil pentru nici o categorie de autovehicule, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Tânărul a plecat liniştit acasă. Poliţiştii s-au apucat de lucrat la dosarul tânărului şi, la verificarea tuturor bazelor de date, au constatat că pentru Pascu era ceva obişnuit să aibă dosar penal pentru conducere fără permis. Mai mult, nici măcar faptul că fusese condamnat definitiv, în octombrie 2014, pentru cinci astfel de infracţiuni nu l-a oprit. Ţinând seama că se afla în perioada termenului de încercare – fiind condamnat la 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani – poliţiştii l-au reţinut, luni pe tânăr, pentru 24 de ore. „Pe 2 februarie a.c., în urma definitivării cercetărilor de către poliţişti şi analizării materialului probator administrat în cauză, împreună cu procurorul care supraveghează urmărirea penală la nivelul subunităţii, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de tânăr, fiind pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa. Craioveanul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Dolj, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Oamenii legii spun că Laurenţiu Sorin Pascu a fost condamnat pentru cinci fapte de conducere fără permis, ulterior, pe 11 noiembrie 2014 a fost prins din nou la volan fără permis, faptă pentru care a fost trimis în judecată pe 16 ianuarie a.c., iar pe 27 ianuarie a.c. era, din nou, la volan, în trafic.

Ieri după-amiază, magistraţii Judecătoriei Craiova au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Pascu. Aceasta pare să fie singura modalitate de a-l ţine departe de conducerea fără permis pe tânăr.

Închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii la … RAT

Pe 24 octombrie 2014 Judecătoria Craiova îl condamna pe Laurenţiu Sorin Pascu la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare, instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În sarcina sa fuseseră reţinute nu mai puţin de 5 fapte de conducere fără permis (din 2012 până în 2014). Judecătorii i-au instituit o serie de obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să urmeze un curs de calificare profesională organizat de Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj. Mai mult decât atât, tânărul a fost condamnat la o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Regiei Autonome de Trasport Craiova fie la Întretinere spaţii verzi, fie la Spălarea şi curăţarea mijloacelor de transport auto şi tramvaie în incinta secţiei, după cum se arată în sentinţa din 24.10.2014 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin neapelare.