O lege neconstituţională „de la un cap la altul”

Decizia nr.51/25 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, privind obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi pentru Camera Deputaţilor şi Senat în 2012 este, de acum, publică, trimisă la Monitorul Oficial al României, comunicată Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului. Verdictul CCR: legea este neconstituţională. Cum „comasarea” alegerilor presupunea, intrinsec, şi modificarea şi completarea Titlului I a Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali, decizia CCR stipulează expres că şi aceste „perturbări” legislative fără precedent sunt, de asemenea, neconstituţionale. Motivată in extenso, pe un spaţiu generos (41 de pagini), cu argumente infailibile de natură constituţională, din jurisprudenţa în materie a CCR, dar şi în concordanţă deplină cu prevederile din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, jurisprudenţa CEDO şi liniile directoare adoptate de către Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept de la Veneţia, decizia în discuţie face „harcea-parcea” toată logica juridică a celor care au conceput şi au considerat posibilă o derogare aberantă de la normele unui scrutin democratic. Decizia nr.51/25 ianuarie 2012 a CCR constituie o bornă de referinţă în întreaga activitate a gardienilor Constituţiei şi un vot de blam pentru iniţiatorii unui legi care făcea posibile comasatele, mutilând, prin asumarea răspunderii Guvernului, un ansamblu de legi organice. De altfel, motivarea Deciziei nr.51/25 ianuarie 2012 a CCR inserează în corpul ei şi Adresa nr.51/30/6 ianuarie a.c. a preşedintelui Camerei Deputaţilor, care aprecia „că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată”. Semna, bineînţeles, Roberta Anastase. Nicăieri în lume prostia nu doare. Dar iată ce stipulează, clar şi convingător, în argumentaţia dezvoltată, decizia CCR, prin trimitere la o anterioară decizie (nr.1431/3 noiembrie 2010): „Acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea acestei autorităţi în autoritate publică legislativă, concurentă cu Parlamentul în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare”. Premierul Emil Boc se revendică şi de la calitatea de dascăl universitar, întâmplător de „specialist” în drept constituţional. Mai este ceva de comentat? Curtea Constituţională, în demersul său, a constatat, în deplin acord cu Codul bunelor practici în materie electorală, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept de la Veneţia, că „o asemenea modificare legislativă intempestivă poate fi de natură să creeze dificultăţi suplimentare autorităţilor însărcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptării la procedura nou instituită şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune”. Exprimarea opţiunii pe 6 buletine de vot şi introducerea acestora în cele trei urne, pe lângă creşterea exponenţială a timpului necesar votării, crează o dificultate, deloc de neglijat, întrucât „procedura de votare trebuie să rămână cât mai simplă”. O multitudine de detalii explicite, la fiecare obiecţie de neconstituţionalitate, conferă Deciziei nr.51/25 ianuarie a.c. a CCR forţă de convingere şi, în acelaşi timp, valoare de referinţă constituţională. În acelaşi timp, pune capăt unor dezbateri sterile, în care au fost prea puţini aceia care ştiau ce vorbesc şi prea mulţi „chibiţi”, pe post de comunicatori, care şi-au dat cu părerea. Până în ultimul moment, liderii partidelor din coaliţie şi-au făcut iluzii, autosugestionându-se, că va mai rămâne ceva viabil din legea contestată la Curtea Constituţională. N-a mai rămas nimic.