Maduro adus la New York după capturarea sa la Caracas

0
69

La bordul unui avion militar Nicolas Maduro şi soţia acestuia Cilia Flores, extraşi de forţele armate americane, au fost aduşi la New York, pentru a fi judecaţi pentru trafic de droguri. Donald Trump a spus, în conferinţa sa de presă, că „Washingtonul va conduce ţara, în pregătirea unei tranziţii sigure”. Potrivit canalului american de ştiri CNN, Maduro şi soţia sa au fost transferaţi la Centrul Metropolitan de detenţie din Brooklyn, o închisoare federală de maximă siguranţă. Noul primar al oraşului New York, democratul Zohran Mamdani, a condamnat sâmbătă atacul militar ordonat de administraţia Trump, în Venezuela, numindu-l ilegal. Camera constituţională a Curţii Supreme a Venezuelei a confirmat că vicepreşedintele ţării, Delcy Rodriguez, va prelua interimar prerogativele lui Maduro şi a cerut eliberarea imediată a acestuia şi a soţiei sale. Într-o altă ordine de idei Donald Trump a respins categoric orice posibilitate ca laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, să ajungă la putere. Candidatul opoziţiei venezuelene, la alegerile din 2024, Edmundo Gonzales Urrutia, a declarat sâmbătă că Venezuela trece prin ore decisive, după cele întâmplate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *