Peste 25.600 de elevi participăîn acest an la programele educaționale dezvoltate de Junior Achievement România

0
733

Junior Achievement (JA) România și Metropolitan Life au dezvoltat în cursul acestui an„Sănătate. Viață activă” și „VIITORUL E LA ȘCOALĂ”, două inițiative educaționale adresate elevilor de gimnaziu și liceu, care au ca obiectiv încurajarea comportamentelor responsabile și reducerea riscurilor de sănătate și a celor financiare.

Prin intermediul celor două inițiative, sunt vizate etape de vârstă decisive în dezvoltarea tinerilor și a formării lor ca viitori adulți, atât din punct de vedere al factorilor și comportamentelor care potinfluența starea de sănătate,dar și din punct de vedere al deciziilor privind educația și viitorul lor profesional și financiar.

Astfel, peste 25.600 de elevi și 930 de profesori din 645 de școli și licee beneficiază în acest an de activități educaționale learning by doing,bazate pe exemple, studii de caz și exerciții de lucru în echipă pentru argumentare și luarea deciziilor. Activitățile sunt derulate în colaborare cu voluntarii Metropolitan Life și au la bază un kit educațional gratuit, adaptat învățării hibride – la școală și online –, care include materiale tipărite și resurse digitale interactive, disponibile pe platforma de e-learning JA Inspire™.

“Ne bucurăm să fim alături de Junior Achievement ca parteneri în atingerea unui obiectiv comun: dezvoltarea educației, a unui stil de viață sănătos și construirea comportamentelor financiare responsabile. Le mulțumesc voluntarilor Metropolitan Life, care se implică activ în proiectele “Sănătate. Viață activă” și „VIITORUL E LA ȘCOALĂ”, contribuind astfel la evoluția elevilor și la dezvoltarea de abilități esențiale care  îi ajută în viață și în viitoarea carieră.– Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

 Sănătate. Viață activă” este un program bine organizat, în urma căruia elevii mei și-au însușit informații necesare pentru o viață sănătoasă, într-o atmosferă degajată și interactivă. Discuțiile despre riscuri, realizarea unei piramide alimentare și a unui orar săptămânal, care să conțină activitățile cotidiene au păstrat interesul elevilor și i-au determinat să se implice activ în exerciții individuale sau de grup.– Profesor, Școala Gimnazială Cănuță Ionescu, Urlați

Conceptul VIITORUL E LA ȘCOALĂ asigură și o componentă de sustenabilitate a procesului didactic, oferind școlilor și profesorilor implicați instrumente și modele de lucru, precum și dotări cu echipamente care facilitează accesul la educație. În luna decembrie, patru școli din medii dezavantajate vor beneficia de astfel de dotări cu kit-uri smartclassroom în urma participării la activitățile proiectului, în timp ce alte patru școli au fost deja dotate cu echipamente de acest fel.

Parteneriatul dintre JA România și Metropolitan Life pentru susținerea educației learning by doinga început acum nouă ani, iar la finalul anului 2021 peste 50.600 de elevi vor fi beneficiari ai activităților de educație pentru incluziune financiară.

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „projectbased”, adaptate învățării hibride, sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți din peste 1.670 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență, iar în 2020 și 2021, organizația s-a poziționat pe locul 7 în topul NGO Advisor, dedicat celor mai importante 500 de ONG-uri la nivel mondial.