Andrada Maria – o viaţă condamnată la suferinţă înainte de a începe

0
176

Să ai un copil pentru care fiecare zi trăită înseamnă încă o luptă câştigată cu viaţa nu-i deloc uşor. Mai greu e atunci când nu poate să-ţi spună ce îl doare sau dacă îi este foame şi, mai ales, nici un medic nu îţi spune un diagnostic clar. Sute de nopţi nedormite, lacrimi adunate în pernă şi rugăciuni pentru viaţa fetiţei lor, cam aşa s-ar rezuma în câteva cuvinte viaţa din ultimul an a Alinei şi a lui Ştefan Schich de când a venit pe lume Andrada, un copil dorit, “o încununare a unei iubiri care durează de mai bine de 13 ani”, după cum mărturisesc părinţii săi. Zeci de medici au văzut fetiţa şi fiecare a pus câte un diagnostic, unul mai dur ca altul. Mai grav este că nici un tratament nu a avut efect până acum, fetiţa face spasme din ce în ce mai grave, doarme doar câteva ore pe noapte, iar părinţii săi nu ştiu unde să mai întrebe şi încotro să meargă. Nici situaţia financiară nu-i ajută prea mult, suma adunată până acum din donaţii fiind cu mult mai mică decât ar avea nevoie fetiţa doar pentru investigaţii la o clinică din Germania.

Analizele arătau că fetiţa o să fie perfect sănătoasă

Diagnosticată cu paralizie cerebrală, Andrada Maria îşi învinge zilnic destinul şi dă peste cap toate părerile cinice ale unor medici care nu au vrut să le mai dea părinţilor nici o speranţă. Ei ştiu că viaţa micuţei lor atârnă doar de un fir subţire de aţă, dar nu s-au gândit nici o clipă să renunţe, şi-au propus să lupte “până când va vrea Dumnezeu”. “Nerăbdătoare să vină în această lume crudă, fetiţa mea s-a născut asfixiată, fără să mişte, fără să scoată un sunet, fără să mă vadă, fără să ştie ce i se întâmplă. Atunci, pentru mine s-a oprit timpul, fericirea s-a transformat, într-o clipă, în coşmar”, îşi aminteşte Alina Schich, mama fetiţei.

“Era ca o păpuşă cu suflet într-o cutie de sticlă”

Hipoxia suferită la naştere i-a schimbat destinul micuţei Andrada. La doar câteva ore după ce a venit pe lume a fost văzută de tatăl său, Ştefan, care a fost asigurat de medici că totul este în regulă, dar erau doar vorbe menite să-l liniştească. “Ni s-a spus că o să fie bine şi noi am crezut. Când am văzut-o prima dată, a doua zi după naştere, era la Terapie Intensivă, în incubator. Atunci mi s-a spus că a făcut convulsii în primele 12 ore de viaţă. Era ca o păpuşă cu suflet într-o cutie de sticlă. În primele trei săptămâni am alăptat-o cu seringa, fără să o ating, la Terapie Intensivă”, povesteşte Alina. Pentru o clipă, într-o zi lungă de chin, fetiţa a deschis ochişorii, dar i-a închis din nou, iar în următoarele nouă zile nu a dat nici un semn de viaţă. Părinţii au decis să o creştineze. Au chemat un preot şi au creştinat copilul în spital. Cu toate că bebeluşul a fost scos de la Terapie Intensivă, starea acestuia nu se îmbunătăţea. Pe 3 noiembrie 2010, mămica şi Andrada au fost externate din spital. Ajunşi acasă cu copilul, părinţii au început să caute specialişti care să le spună ce are copilul lor şi de un an nu au încetat să caute în toate părţile. În urma unui RMN, Alina şi Ştefan Schich au aflat diagnosticul fetiţei lor: Encefalomalacie multichistică, encefalopatie sechelară severă, retard psiho-motor-sever, epilepsie simptomatică, pe scurt, paralizie cerebrală. “Le-am spus medicilor că vrem să ştim adevărul şi a fost cumplit, a fost atât de crud, a fost o durere cum nu credeam că există. Ne-au spus că fetiţa are leziuni cerebrale majore, ne-au spus că e posibil să nu meargă niciodată, să nu vorbească. Ne-au spus să facem alt copil, deoarece acesta e pierdut, e irecuperabil”, mai spune mămica Andradei.

Are nevoie de bani pentru investigaţii în străinătate

Acum, la un an şi trei luni, micuţa face spasme infantile, pentru care este necesar un tratament special. Andrada Maria nu îşi recunoaşte părinţii, nu stă în funduleţ, nu îşi poate ţine capul decât două-trei secunde, nu deschide gura pentru a mânca fiind hrănită în continuare cu biberonul, iar nopţile în care nu doarme au devenit o obişnuinţă. Pentru a nu i se atrofia muchii, fetiţa face kinetoterapie, însă asta nu o ajută foarte mult. Până în acest moment nici un medic nu a spus ce tratament trebuie să urmeze Andrada sau dacă trebuie să facă o operaţie, nimeni nu are curaj, nimeni nu ştie. În vară, ar fi trebuit să ajungă la o clinică din Ucraina, unde să îi fie făcute toate investigaţiile medicale, însă plecarea a fost anulată din cauza banilor pe care părinţii ei nu au reuşit să-i strângă. Nu au de unde, nu ştiu la cine să mai apeleze, iar lucrul acesta îi macină şi mai rău. După alte căutări, Alina a reuşit să ia legătura cu specialiştii unei clinici din Germania, însă pentru patru săptămâni de investigaţii e nevoie de peste 21.000 de euro. Poate acolo ar fi singura speranţă a Andradei, dar mama ei nu mai are curaj să spere, se gândeşte cu disperare că va fi nevoită să anuleze şi această plecare din cauza banilor. “Am găsit o clinică în Germania, am trimis şi toate documentele acolo şi am primit un răspuns, ne-au spus că pentru patru săptămâni de investigaţii avem nevoie de 21.000 de euro. Deocamdată nici nu putem măcar visa la faptul că vom ajunge acolo. Până acum am strâns foarte puţini bani şi nimeni nu ne poate spune dacă se va putea face vreo operaţie. O să luptăm pentru viaţa fetiţei noastre, asta ne-a mai rămas”, a mărturisit Alina Schich.


Toţi cei care vor să-i întindă o mână de ajutor Andradei pot face donaţii în contul deschis la Alpha Bank Romania SA:

CONT LEI RO67BUCU1451031928149RON

CONT EURO RO60BUCU1451031928150EUR

COD SWIFT Alpha Bank: BUCUROBU

Titular cont: Schich Alina Steliana

Pentru orice informaţie, părinţii Andradei pot fi contactaţi la numerele de telefon: 0740.82.54.53 sau 0746.68.38.51, Alina şi Ştefan.