Serile duhovniceşti „Filocalia” în Mitropolia Olteniei

0
340

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala „Sfântul Irodion de la Lainici” Târgu Jiu, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, organizează în perioada 1-4 decembrie cea de-a  XXIV-a ediţie a manifestării religioase „Serile duhovniceşti – Filocalia”. Evenimentul, desfăşurat în perioada de post şi rugăciune premergătoare marelui praznic al Naşterii Domnului, este găzduit de Cercul Militar Târgu Jiu, intrarea fiind liberă.

În prima zi a manifestării invitat să rostească un cuvânt de învăţătură a fost chiar ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Mâine, 4 decembrie, începând cu ora 18.00, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va susţine o conferinţă cu tema „Cuvânt duhovnicesc”. La reuşita acestor întâlniri mai contribuie Corala Bisericii „Sfinţii Apostoli” din Târgu Jiu şi Grupul de datini şi obiceiuri populare  „Tisa” din Tismana. Parteneri în organizarea „Serilor duhovnicești – Filocalia” sunt Consiliul Judeţean Gorj, Şcoala Populară de Arte Târgu Jiu, Cercul Militar, Protopopiatele Târgu Jiu Nord şi Târgu Jiu Sud.