La Târgul de Carte Gaudeamus, cu prilejul lansării volumului „Cele două Românii”, care cuprinde referiri la perioada 2001-2004, adică şi realizări, dar şi neîmpliniri, şi chiar greşeli, Adrian Năstase, ca fost lider al social-democraţilor, a atras atenţia, într-o dezbatere la Sala Cupola din cadrul Romexpo, că zona de mijloc a electoratului, „cea care, până la urmă, a decis votul intern” la recentele alegeri prezidenţiale – un spaţiu de acţiune pentru social-democraţi – a basculat practic în cealaltă parte, pentru nişte raţiuni asupra cărora n-a dorit să stăruie. În schimb, o remarcă a sa, deloc singulară, şi anume tendinţa unei dezideologizări, absenţa dezbaterilor legate de concepte noi, atât în zona de stânga, cât şi în cea de dreapta, „campania pentru prezidenţiale bazându-se prea mult pe dimensiunea guvernamentală şi prea puţin pe dimensiunea ideologică, cea a valorilor, pe care în mod normal un preşedinte trebuie să se sprijine”, merită comentată. Echipa lui Victor Ponta a încercat toată campania electorală să evite plasarea confruntării pe terenul opoziţiei doctrinar-pragmatice între stânga şi dreapta. Din ce motive, greu de explicat. Strategii ACL au sesizat oportunitatea şi au făcut dintr-o problemă strict administrativă una moral-politică, aptă să metamorfozeze iritarea statului la rând într-o mânie contra abuzurilor şi un elan nestăvilit al protestelor. În acest context recriminatoriu s-au reactivat teme şi prejudecăţi ale dreptei, de la anticomunism şi rusofobie la ostilitate faţă de asistaţi şi persoanele fără studii superioare. A fost atinsă, de Adrian Năstase, şi problema românilor din diaspora şi aici a încercat să fie de-a dreptul concret, dar… pe jumătate. „Nu s-a explicat în campania electorală faptul că românii de acolo pot circula liber şi munci în urma eliminării vizelor de către PSD, în 2002”. O serie de elemente mult mai complexe, legate de politicile antiimigraţie şi incertitudinile privind locurile de muncă, dar şi sentimentul de nemulţumire generat de faptul că şi-au lăsat familiile în ţară cu probleme, mai ales pentru cei bătrâni, au augmentat această frustrare la adresa autorităţilor în general, votul antisistem extinzându-se din ţară în afară, dar şi invers. Această enunţare a unei stări de fapt – să admitem parţial corectă – este de acum tardivă. Paradoxul este că trăim într-o realitate de stânga şi social-democraţii n-au ştiut să-şi valorifice atuurile. Într-un moment în care riposta celor de la Syriza şi Podemos la agresivitatea dreptei se face resimţită. Cum s-a ajuns la o indignare fără precedent la scară naţională, prin contagiune, rămâne încă nedesluşit, fiindcă dacă dreapta a câştigat după toate discursurile anti-săraci, atunci suntem în faţa unui vot al societăţii împotriva sieşi. Când Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă sunt jenaţi de propriul electorat, de statutul de oameni de stânga, şi gândesc precum Monica Macovei, lucrurile caută o înţelegere. Dar, de fapt, unde voiam să ajungem? Bugetul anual al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni este de aproape 100 milioane euro. Numai că departamentul acesta, după toate aparenţele, nu prea ştie cu ce se ocupă. Astfel, dacă prin Legea 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni sunt prevăzute congrese anuale, până în prezent din cinci asemenea evenimente n-a fost bifat nici unul. Observaţia aparţine gen. (r.) Aurel Rogojan, publicist de acum cunoscut pe site-ul Cotidianul.ro. Cum să fie atunci cunoscute nevoile românilor de pretutindeni, starea lor de spirit, tipurile lor de nemulţumiri, nu neapărat de ordin politic ş.a.m.d. Victor Ponta nu este omul negru al democraţiei româneşti, însă a picat într-o capcană. Acum, despre viitorul său politic în fruntea PSD, destul de incert, ne înştiinţează concis: „Mandatul meu politic s-a încheiat prin parcurgerea completă a unui ciclu electoral. (…) Practic, în acest moment asigur doar o conducere tranzitorie a PSD, până la momentul congresului din primăvară, când cu siguranţă este nevoie de un alt proiect politic pentru ciclul următor”. Dacă social-democraţii s-au învins singuri, cum se clamează, deja fără rost, are mai puţină importanţă. Îşi pot inventaria erorile, aşa cum au făcut şi după alegerile din 2009, şi atât. Fiindcă nu întotdeauna se învaţă din greşeli, se mai învaţă şi din izbânzi.
