Invitatul lunii decembrie la „Întâlnirile SpectActor” – manifestare inițiată în 2009 de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova – este Daniel Barbu, ministru al Culturii, profesor de științe politice la Universitatea din București. Duminică, 8 decembrie, de la ora 11.00, acesta va susține pe scena Sălii „Ion D. Sîrbu” a T.N.C. conferința intitulată „Statul cultural: istorie, memorie și crize”.
Născut pe 21 mai 1957, la Bucureşti, Daniel Barbu este doctor în istorie (Universitatea din Cluj) şi în filosofie (Universitatea din Bucureşti), profesor invitat la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris, la University of Pittsburgh, Pa., şi la Institut d’Etudes Politiques din Bordeaux. Este director al Institutului de Cercetări Politice al Universităţii din Bucureşti şi al revistei „Studia Politica. Romanian Political Science Review”, autor al mai multor volume, studii publicate în România și în străinătate și articole apărute în revistele academice românești și internaționale. Pentru activitatea în domeniul învăţământului superior, în anul 2000 a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Naţional „Steaua României”.
Daniel Barbu se alătură altor numeroase personalități culturale care au conferențiat, până în prezent, la Teatrul Național „Marin Sorescu”, precum Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, George Banu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Dorel Vișan, Emil Constantinescu, Dumitru Radu Popescu, Laurențiu Damian și Lucian Boia.