Dolj: Pe 7 decembrie a.c., alegeri parţiale la Sopot

0
285

Campania electorală va debuta pe 22 noiembrie, iar alegerile parţiale pentru funcţia de primar la Sopot se vor ţine pe 7 decembrie, când au loc în alte 11 localităţi din ţară. Alegerile la Sopot au… cântecul lor. În 2024, funcţia de primar a fost adjudecată de Cătălin Trăistaru (PSD), care a demisionat… ispitit de o altă funcţie, cea de director executiv la ADI ECO Dolj. La alegerile parţiale organizate ulterior, pe 4 mai, câştigător a fost Costinel Buşducean, secretar al primăriei, din partea PNL, invalidat de Tribunalul Dolj, la intervenţia Prefecturii Dolj. S-a suspendat din funcţia de secretar, dar candidând sub „faldurile” liberale, a devenit şi membru al acestui partid, ceea ce legea îi interzicea. Pe 27 mai a.c. alegerea lui Costinel Buşducean a fost invalidată de Tribunalul Dolj. În fine, o întreagă „încurcătură”, fără nici un rost, dacă ţinem cont de cheltuielile care se fac cu organizarea alegerilor locale la nivelul unei comune cu șase sate (Başcov, Beloţ, Cernat, Pietroaia, Sârsca, Sopot), în curs de depopulare şi numai 1600 de locuitori, potrivit recensământului din 2021.