Atmosfera din jurul partidei de mâine 4 noiembrie a.c., la ora când scriu acest text, după toate semnalele, inclusiv cele de pe reţelele de socializare, pare mai degrabă calmă, neinflamată, neotrăvită deloc, prin repertorii ameninţătoare, ca în alte dăţi. Mai pe scurt, într-o tolerabilă cumpănă. Ceea ce numim „derby-ul Craiovei”, cu Universitatea Craiova şi FCU 1948 Craiova protagoniste, are loc într-un moment în care nici una nici cealaltă, dintre echipe, nu are prestaţii care să mulţumească nici suporterii proprii, nici conducătorii cluburilor menţionate. Partida în sine este una fără o miză aparte, în afara dorinţei fireşti de victorie a fiecăreia, în sezonul regulat. Cu toate acestea, partida este considerată una de risc ridicat de forţele de ordine. E moral să ne aducem aminte, înaintea începerii jocului pomenit, că stadionul Craiovei, dincolo de rivalităţile, cu puseele ei, dintre cele două protagoniste, are o reputaţie rezonabilă şi dacă trebuie ceva respectat este să nu ne facem de râs. Fiecare tabără îşi doreşte cu ardoare, fără îndoială, victoria, dar aceasta poate aparţine, în egală măsură, oricât ar părea de paradoxal… ambelor echipe. Ce s-a întâmplat recent la Marsilia, premergător meciului cu Lyonul, reprogramat pentru 6 decembrie, reverberează nu numai în presa din Hexagon. Culmea ironiei, este vorba de două echipe antrenate de foşti coechipieri –Gennaro Gattuso şi Fabio Grosso- la echipa naţională a Italiei, victorioasă în finala CM 2006. Să-i lăsăm pe francezi cu problemele lor, Marsilia are o reputaţie boţită, în privinţa sportivităţii suporterilor ei, şi să revenim, cum se spune, la ale noastre. Oricât de mare ar fi ambiţia, potenţată la această partidă, mult mai importantă este imaginea fotbalistică a Craiovei. Şi ea poate fi conservată doar împreună. Celor animaţi de alte gânduri rătăcite li se poate spune deschis „domnilor aţi greşit stadionul”. Atât şi nimic mai mult sau mai puţin. O partidă de fotbal din Superligă nu este un prilej de deversare a amărăciunii, recriminării şi sudalmelor. Bucuria nu se confecţionează din fragmente de bombăneală şi deriziune. Fireşte nu fotbalul ne face mai buni, dar putem să ne aşezăm într-un unghi convenabil, faţă de hărţuiala cunoscută, s-o interpretăm pedagogic şi, la limită, să ne salvăm, luând faţă de tot şi de toate o relativizantă distanţă. Fie şi într-un dozaj minimal, spiritul de decenţă, de sportivitate, cum se mai spune, se cere să fie identificabil şi să lucreze precum drojdia reţetei originale în alcătuirea aluatului. Această atitudine e poate mai importantă decât… rezultatul, care poate aparţine fiecăreia dintre cele două echipe.
