Povestea Alexandru Bârlădeanu, într-o discuţie prelungită avută cu Lavinia Betea –excelent istoric- apărută în cartea „Dej, Ceauşescu şi Iliescu” (Ed. Evenimentul Românesc – 1997) despre Petru Groza, numit prim-ministru la insistenţele imperative ale lui Andrei Vâşinski, la 6 martie 1945. Petru Groza era un om bogat, la acea dată deţinea o bancă la Deva, care avea drept obiect de activitate asistenţa socială, cu credite mici limitate garantate cu proprietăţi, pe poliţe ş.a.m.d., fabrici numeroase, hotel, uzină electrică, restaurant, prăvălii. Chiar vila lui preferată era făcută pe un teren al oraşului concesionat pentru 100 de ani de către primărie. Un adevărat stăpân al oraşului. În societate era foarte simpatic, avea o familie serioasă, soţia lui o ardeleancă ireproşabilă, o descria Corneliu Coposu (“Mărturisiri”, Ed. Humanitas), făcuse eforturi să-şi crească copii în mentalitatea clasică a tradiţiilor transilvănene. A simţit însă încotro merg evenimentele. A sprijinit mulţi nedreptăţiţi, arestaţi, pe cât i-a stat în putinţă. A pierdut totul cu ocazia naţionalizării din 1948 cu excepţia casei de la Deva. Nu a intervenit cu nimic pentru a fi scutit, de naţionalizare. La ieşirea sa din şedinţa Marii Adunări Naţionale, unde s-a votat legea naţionalizării, i s-a adresat, povesteşte Bârlădeanu, cu următoarea frază: „Bârlădene cred că sunt singurul prim-ministru din lume care a intrat în funcţie bogat şi a ieşit sărac”. Unul dintre copii săi, pentru contribuţia avută la construirea şi darea în funcţiune a sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier, ing. Octavian Victor Groza, ministrul energiei electrice (1968-1972) a primit Ordinul „Tudor Vladimirescu”. A mai primit şi alte decoraţii precum Ordinul Muncii clasa I, Ordinul Steaua Republicii. Ulterior a fost ambasadorul României în Austria (1976-1985).
