Construirea unui reactor modular mic (SMR), contribuție majoră la consolidarea parteneritului strategic România – SUA

0
913

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi cel al României, Klaus Iohannis, au anunţat ieri planurile ce vizează construirea unui reactor modular mic (SMR), primul de acest tip, în România, în parteneriat cu firma americană NuScale Power.  Acordul  va fi finalizat mâine, iar prin intermediul acestuia, pe lângă energie curată, se vor crea zeci de locuri de muncă.

“Parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, ceea ce va poziţiona tehnologia SUA în fruntea cursei globale pentru implementarea SMR. Acordul comercial va include o unitate NuScale cu 12 module, şi iniţial va crea peste 6.000 de locuri de muncă americane şi româneşti, având potenţial de a crea alte 30.000 de locuri de muncă dacă va fi extins proiectul. Dezvoltarea tehnologiei SMR va avea o contribuţie importantă la decarbonizarea sectorului energiei şi la emisii zero în viitor”, se menţionează în comunicatul de presă remis de Casa Albă.

Președintele Klaus Iohannis, a avut ieri și o întrevedere cu John Kerry, reprezentantul special al președintelui Statelor Unite pentru climă și membru al Consiliului Național de Securitate al SUA, în marja Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), prilej cu care cei doi au anunțat că România va include în sistemul național de producere a energiei Reactoare Modulare Mici (SMR) până în anul 2028, ceea ce va consolida parteneriatul cu SUA în domeniul nuclear civil.

Cu acest prilej, Președintele României și oficialul american au anunțat un pas concret în efortul reciproc de reducere a emisiilor din sistemele energetice. România va include în sistemul național de producere a energiei Reactoare Modulare Mici (SMR) până în anul 2028, ceea ce va consolida parteneriatul cu SUA în domeniul nuclear civil. Având în vedere avantajele generate de lanțurile valorice care se vor crea în jurul acestei tehnologii, România dorește să participe la producerea avansată de Reactoare Modulare Mici în regiune, precum și la pregătirea resurselor umane și susținerea funcționării acestei noi tehnologii în alte țări.

În martie, Nuclearelectrica a semnat un Memorandum de Înţelegere cu NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice privind construcţia reactoarelor modulare mici (SMR), scopul acestui document fiind evaluarea dezvoltării, autorizării şi construcţiei reactoarelor modulare mici (SMR) ca o potenţială soluţie pe termen lung pentru România, anunţa SNN, printr-un comunicat.

În august 2020, NuScale a intrat în istorie drept primul şi singurul SMR care a primit aprobarea de proiectare de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA – o etapă crucială în construirea şi implementarea acestei tehnologii SMR.

Proiectul reactorului mic modular (SMR) are la bază o construcţie modulară integral fabricată de NuScale capabilă să genereze 60 MW de electricitate utilizând o versiune sigură, redusă ca dimensiune şi scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apă sub presiune. Investitorul majoritar al NuScale este Fluor Corporation, o companie globală de inginerie, procurare şi construcţie cu o tradiţie de 60 de ani în industria nucleară comercială.

Foto : preluate de pe pagina de facebook a Ambasadei României în SUA