Istoria presei, istorie uitată

0
493

Duminică, 3 noiembrie 2019, de la ora 13.00, la Muzeul de Artă Craiova, Revista Mozaicul, împreună cu revista Antilethe și Uniunea Ziariștilor Profesioniști Craiova, vă invită la o prezentare a vieții și activității jurnalistului Mircea Popescu, prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa.

Născut la Fieni, la 14 octombrie 1919, profesor universitar, critic literar, eseist, ziarist, redactor, italienist, poet, Mircea Popescu s-a stins din viaţă în exil, la Roma, pe 17 august 1975. A fost considerat una dintre vocile româneşti cele mai aplicate ale exilului anticomunist. Sorin Alexandrescu, ilustrul profesor de la Universitatea din Amsterdam, fondatorul publicaţiei academice International Journal of Romanian Studies (Olanda), notează în prefaţa volumului Mircea Popescu. Un scriitor, un ziarist, o conştiinţă (MNLR, Bucureşti 2013): „Acum, citesc ce-a scris, ce i s-a scris, ce s-a scris despre Mircea Popescu. Înţeleg brusc că, de fapt, toată lumea română extraordinară din 1968 gravita în jurul lui. (…) [El era] cel care informa pe toată lumea despre ce se petrecea în România şi ce se făcea în Europa şi cele două Americi de către români, scriind mereu sute, mii de scrisori, de note, de îndemnuri” (Mozaicul, 10/2019, p. 5).

Ani la rând, în exil, a fost redactor la Radio Milano și Radio Vatican. Fără Mircea Popescu, „Roma nu va mai fi aceeaşi”, scria Mircea Eliade la moartea jurnalistului.