Administrația Bazinală de Apă Jiu : cursurile de apă, sub Cotele de Apărare

0
24

Până în prezent, pe niciun curs de apă aflat în administrarea Administrației Bazinale de Apă Jiu nu a fost depășită vreo Cotă de Apărare (CA). Echipele ABA Jiu monitorizează permanent râurile încă de la instalarea Codurilor Portocaliu și Roșu de inundații în județele Dolj, Gorj, Mehedinți și Hunedoara.
Au fost verificate lucrările hidrotehnice din administrare, au fost aplicate măsurile necesare pentru a putea interveni rapid, în cazul în care situația ar impune-o.
SITUAŢIA HIDROLOGICĂ în bazinul hidrografic Jiu în ultimele 24 de ore este următoarea : pe râul Jiu: nivelurile și debitele au fost în creștere pe întreg cursul, dar se situează sub COTELE DE APĂRARE ; pe afluenți și râurile interioare: nivelurile și debitele au fost staționare și în creștere, fără depășiri ale cotelor.
Evoluția nivelurilor pe râul Jiu în județul Dolj (în intervalul 02.10.2025, ora 07:00 – 03.10.2025, ora 06:00):
SH Filiași: H = 5 cm (+6 cm) → sub CA 300 cm ; SH Răcari: H = 152 cm (+8 cm) → sub CA 330 cm ; SH Podari: H = 28 cm (+7 cm) → sub CA 300 cm ; SH Zăval: H = 25 cm (+5 cm) → sub CA 350 cm ; pe afluenți și râurile interioare: creșteri între +3 cm și +54 cm, niveluri situate sub Cotele de Apărare. Conform prognozei INHGA-CNPH și compartimentului Prognoze Bazinale ABA Jiu, în următoarele 24 de ore, nivelurile și debitele vor fi în continuare în creștere (din cauza precipitațiilor și propagării). Totodată, sunt posibile scurgeri pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, cu efecte locale de inundații, dar pot apărea depășiri ale Cotelor de Apărare pe unele râuri din zonele de deal și munte (în special în sudul țării). Debitele aval de acumulări pot fi influențate de manevrele la baraje. Se menține în vigoare Avertizarea Hidrologică nr. 82/02.10.2025, sunt precizările făcute de ABA Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *