Pe plajele din întreaga Europă şi din întreaga lume, personalul UE s-a alăturat comunităţilor locale pentru a curăţa deşeurile marine ca parte a campaniei #EUBeachCleanUp. Lansată la 19 august, campania din acest an s-a desfăşurat până ieri, punctul ei culminant fiind sâmbătă, 21 septembrie, Ziua Internaţională a curăţării ţărmurilor, cu acţiuni desfăşurate în peste 80 de ţări, de pe toate continentele locuite.
Anul acesta, datorită parteneriatelor inovatoare cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi cu Strumpfii, campania a implicat mii de cetăţeni de toate vârstele. Succesul campaniei # EUBeachCleanUp s-a bazat pe combinarea informărilor pe scară largă – cu o prezenţă puternică pe platformele de comunicare socială – cu un apel foarte concret la acţiune: veniţi şi alăturaţi-vă nouă pe plaja dumneavoastră!
Numeroasele evenimente ale campaniei #EUBeachCleanUp, care au avut loc, au adus, fiecare, tone de deşeuri de pe mare şi ţărmuri la unităţi locale de gestionare a deşeurilor. Evenimentele au fost organizate de ambasadele UE şi de birourile ONU din întreaga lume, împreună cu autorităţi, şcoli, ONG-uri şi întreprinderi private locale. Prin intermediul campaniei, UE şi partenerii ei au dorit să implice publicul şi să crească gradul de informare, în special în rândul copiilor şi al tinerilor. Cu ocazia colectării deşeurilor de pe plajă, oamenii au recunoscut multe articole de unică folosinţă: beţişoare cu vată, paie, pungi din plastic sau tacâmuri… Participarea la eveniment a stimulat schimbarea de comportament pe termen lung.
Strategia europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară
În fiecare an, 8 milioane de tone de deşeuri din materiale plastice ajung în mare, iar simpla curăţare a plajelor nu va rezolva singură această provocare majoră. Prevenirea are o importanţă majoră. Acesta este motivul pentru care UE a adoptat Strategia europeană pentru materialele plastice într-o economie circularăîmpreună cu măsuri legislative menite să reducă producţia şi consumul a 10 obiecte de plastic de unică folosinţă care se întâlnesc cel mai adesea în deşeurile marine.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord