„Ăl de l-a văzut pe Dumnezeu”, adaptare după „La Lilieci” – un nou spectacol sorescian la Teatrul Naţional din Craiova

0
91

După cele șase piese care le-a pus în scenă până în prezent – „A treia țeapă”, „Matca”, „Vărul Shakespeare”, „Iona”, „Paracliserul”, „Există nervi” – și după recitalurile de neuitat susținute de artistul Tudor Gheorghe („Petrecerea”, „La Lilieci”), Teatrul Național din Craiova readuce în fața publicului opera lui Marin Sorescu – scriitor al cărui nume instituția îl poartă încă din vara anului 2005. Prima reprezentație a noului spectacol montat aici – „Ăl de l-a văzut pe Dumnezeu”, adaptare după opera literară „La Lilieci” – va avea loc sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 18.30, la Sala „Amza Pellea”.

«Spectacolul înseamnă o reapropiere de opera „patronului” teatrului nostru, Marin Sorescu, căruia îi suntem datori de multă vreme. Sunt câțiva ani de când, după „Există nervi”, nu s-a mai pus în scenă, la noi, nici un text semnat de Marin Sorescu», a explicat alegerea Mircea Cornișteanu, managerul TNC.

Dramatizare de Ana-Maria Nistor, în regia Mirelei Cioabă, având-o asistentă pe Gina Călinoiu, și în scenografia lui Viorel Penișoară-Stegaru, „Ăl de l-a văzut pe Dumnezeu” îi are în distribuție pe actorii Monica Ardeleanu, Gina Călinoiu, Anca Dinu, Geni Macsim, Dragoș Măceșanu, Ștefan Mirea, Tudorel Petrescu, Raluca Păun, Angel Rababoc, Mircea Tudosă, Cătălin Vieru. „Este pentru prima oară când Teatrul Național care îi poartă numele pune în scenă un spectacol după o altă operă literară decât teatrul sorescian propriu-zis”, spun reprezentanții instituției.