Bulgarii, impresionaţi de entuziasmul şi performanţele actoriceşti ale trupei de teatru „Cutezătorii”

0
36

14 trupe de teatru din Serbia, România, Israel şi ţara gazdă au participat, în zilele de 27 şi 28 septembrie, la Lom, în Bulgaria, la Festivalul „Krastyo Pishurka”, organizat de Centrul Cultural Naţional „Postoiastvo 1856”, în colaborare cu Asociaţia Centrelor Comunitare din Bulgaria, cu sprijinul Fundaţiei „America pentru Bulgaria”. Ţara noastră a fost reprezentată de trupa „Cutezătorii” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, care a prezentat comedia „Gaiţele”, adaptare după piesa lui Al. Kiriţescu. Bulgarii s-au declarat impresionaţi de entuziasmul şi dorinţa celor zece membri ai trupei de a dovedi că şi la vârsta a treia se poate face performanţă. Vor putea să-i aprecieze şi craiovenii, cu prilejul Zilelor oraşului, când „Cutezătorii” vor prezenta atât „Gaiţele”, cât şi piesa „A murit Bubi”, adaptare după Tudor Muşatescu.

Înfiinţată graţie proiectului  „Clubul pensionarilor”, derulat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” începând cu luna mai a anului trecut, trupa „Cutezătorii” a reuşit să impresioneze organizatorii, dar şi publicul la Festivalul de Teatru de Amatori de la Lom. „Limba nu a fost o problemă în calea înţelegerii piesei, pentru că s-a utilizat un prompter pe care s-a derulat traducerea. Publicul bulgar s-a declarat încântat de trupa de pensionari şi a considerat că au fost foarte amuzanţi. Natalia Stefanova, reprezentanta Primăriei Lom, a spus că este foarte impresionată de entuziasmul şi dorinţa membrilor trupei de a dovedi că şi la vârsta a treia se poate face performanţă”, au declarat reprezentanţii Bibliotecii Judeţene.

Foarte mândră de actori a fost şi Liana Resteanu, bibliotecar la amintita instituţie craioveană şi, totodată, regizorul şi coordonatorul trupei. Piesa a ieşit bine, având în vedere oboseala de pe drum, emoţiile actorilor, care s-au confruntat pentru prima dată cu o astfel de competiţie. Trebuie să menţionez faptul că la Festival au participat trupe mult mai tinere, cu o experienţă mai mare decât a noastră. Organizarea a fost foarte bună şi vreau să le mulţumesc gazdelor din Bulgaria pentru atenţia deosebită pe care ne-au acordat-o. De altfel, am convenit cu directorul Festivalului, Borjan Nikiforov, să colaborăm şi pe viitor”, a declarat Liana Resteanu.

Mulţumiţi de felul în care au fost primiţi şi bucuroşi că au urcat pe o astfel de scenă s-au declarat şi membrii trupei. „Festivalul din Lom a fost organizat foarte bine, a fost frumos! Ne pare rău că nu am stat mai mult, ca să vedem şi alte trupe… Am fost foarte mulţumiţi de felul în care am fost trataţi, de condiţii. Seara am participat la o petrecere pe cinste, unde ne-am destins şi am socializat cu trupe din Serbia şi Bugaria”, a spus Elena Betolian. Actorii amatori au considerat că s-au străduit şi că piesa a ieşit bine, chiar dacă au fost mici sincope. „Piesa am mai jucat-o, dar un asemenea eveniment ne-a solicitat foarte mult. Considerăm că totul a decurs bine şi, chiar dacă au mai fost greşeli, le punem pe seama emoţiilor”, au adăugat Iuliana Firan şi Ioana Ciobanu.