Bărbat din Băileşti, reţinut pentru lovire sau alte violenţe

0
46

În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Băilești au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 53 de ani, din Băileşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.

La data de 30 august a.c, jurul orelor 17:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din Băileşti este un conflict. La fața locului, s-au deplasat polițiștii, fiind identificat un bărbat de 53 de ani, care a declarat faptul că, în timp ce se afla pe stradă, în fața imobilului său din municipiul Băileşti, ar fi fost amenințat cu acte de violenţă, de către un bărbat de 46 de ani, din aceeași localitate, fiind folosit și un obiect tăietor-înţepător. “Din cercetări, polițiștii au stabilit că între bărbatul de 46 de ani și cel de 53 de ani, a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia primul l-ar fi amenințat cu acte de violenţă pe cel de-al doilea. De asemenea, la rândul sau, bărbatul de 53 de ani, l-ar fi lovit cu un obiect tăietor-despicator în zona capului și a mâinii stângi, pe cel de 46 de ani, care s-a deplasat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, după care a părăsit unitatea medicală. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovirea sau alte violenţe. De asemenea, polițiștii le-au adus la cunoștință celor doi bărbaţi dreptul de a solicita ordin de protecție provizoriu, însă aceștia au refuzat. În continuarea cercetărilor, în cursul zilei de ieri, bărbatul de 53 de ani a fost condus la sediul poliţiei. În baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, bărbatul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a precizat Mihaela Sadoveanu purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, .

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *