„Public Speaking”, un proiect care prinde la tineri

0
1001

 Peste 40 de elevi din învăţământul primar şi gimnazial participă în această perioadă la cursul „Public Speaking”, ce se desfăşoară la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova. Cursul  face parte din cadrul proiectului Biblioteca din Vacanță, iar tinerii au fost întâmpinaţi de voluntarii Asociaţiei Inffsolutions din Craiova, care au susţinut de altfel şi cursul respectiv, iniţiativă care se doreşte a se perpetua, comunicarea fiind arta negocierii şi a dialogului constructiv. 

Elevii s-au arătat dornici de a cunoaşte cât mai multe lucruri din viaţa unui jurnalist, a unui comunicator, iar reprezentanţii Asociaţiei i-au dus pe tineri şi în redacţiile jurnalelor şi a televiziunilor din Craiova pentru a face un pas de la teorie la practică. Aceştia s-au arătat interesaţi de tot ceea ce înseamnă presă, fetiţele exprimându-şi dorinţa de a ajunge prezentatoare de succes sau moderatoare de emisiuni interesante. Băieţii au optat pentru comentatori sportivi. Pe parcursul celor două luni proiectul şi-a propus să le ofere copiilor şansa de a vorbi în faţa unui public, de a ţine un microfon în mână şi de a deveni astfel mai încrezători şi mai convinşi că ei sunt cei mai buni. Metodele de a-i învăţa pe tineri arta comunicării au fost diverse, iar micuţii s-au simţit în largul lor, au putut să-şi pună în valoare personalităţile, dar şi ideile. Peste o săptămână tinerii vor fi premiaţi, dar ei sunt deja câştigători cu toţii de pe acum. Mulţi dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a reveni la Şcoala de Vară de la anul viitor, când vor dori să treacă de la nivelul de începător în comunicare la performanţa în comunicare. „Mi-am dorit foarte mult acest curs, pentru că vreau să dăruiesc comunităţii ceea ce am acumulat în cei douăzeci de ani de media, relaţii publice şi proiecte. Copiii cred că au cel mai mare potenţial, dar, totodată, au nevoie şi de susţinerea şi încurajarea noastră. Proiectul se va derula sub o formă sau alta şi pe perioada anului şcolar, pentru că este nevoie să învăţăm să comunicăm. Aici cred eu că este cheia. Curajul de a vorbi în public. Am constatat la mulţi elevi că, deşi sunt foarte talentaţi, nu sunt curajoşi. Trebuie să-i încurajăm şi eu cred că am reuşit acest lucru“, a spus Mihaela Mocanu, membru fondator al Asociaţiei Inffsolutions.