Statul Islamic a difuzat ieri imagini video probând decapitarea unui bărbat prezentat a fi Steven Sotloff, un jurnalist american capturat în Siria, în august anul trecut, potrivit centrului american SITE de supraveghere a grupurilor islamiste. Precum în imaginile video care atestau asasinarea lui James Foley şi de această dată reperele de pe o platformă intitulată „Un al doilea mesaj pentru America”, dovedesc un decor identic. La 27 august a.c., mama ostaticului, Shirley Sotloff, a adresat şefului Statului Islamic, Abou Bakr Al-Bagdadi, un mesaj video prin care cerea eliberarea fiului său. Dispărut de 12 luni, Steven Sotloff (31 de ani), răpit la 4 august 2013, la Alep, în Siria, lângă frontiera cu Turcia, era un fin cunoscător al Orientului Mijlociu, diplomat în jurnalism. După ce Casa Albă a declarat că încă nu poate confirma autenticitatea video, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, calificând „dezgustător” tot ceea ce se întâmplă, a revenit prin estimările Consiliului Naţional de Securitate şi a autentificat imaginile video. Serviciile de informaţii americane au analizat imaginile video difuzate privind uciderea resortisantului american Steven Sotloff şi au estimat că ele sunt autentice, a indicat Caitlin Heyden, purtătorul de cuvânt. Barack Obama, care a calificat SI “un cancer”, a dispus ieri trimiterea de 350 de militari la Bagdad pentru protejarea personalului şi a sediilor diplomatice. Aceştia se alătură altor 470 de soldaţi după lansarea la 9 iunie a ofensivei djihadiste.
Acasă Ultima oră Statul Islamic asasinează un al doilea jurnalist american şi ameninţă un ostatic...