Sorin Cârţu şi Emil Săndoi vor prelua CSU Craiova

1
798

Ionel Gane a fost demis ieri, iar cei doi tehnicieni vor fi prezentaţi astăzi de conducerea clubului din Bănie

Tot mai solicitată din toate direcţiile, de la suporteri, presă şi oameni de fotbal din Bănie, înlocuirea lui Ionel Gane de pe banca tehnică a Universităţii Craiova s-a înfăptuit ieri. Lui Gane i s-au reproşat rezultatele modeste, echipa acumulând doar două puncte până acum, totul culminând cu eşecul drastic de la Giurgiu. La iniţiativa fostului preşedinte al clubului, Pavel Badea, în postura de antrenor principal a fost numit Emil Săndoi, acesta fiind sfătuit de Sorin Cârţu, care va îndeplini rolul de director tehnic, urmând să se ocupe şi de politica de transferuri. Staff-ul va fi completat de actualul antrenor cu portarii, Silviu Lung, de Adrian Popescu şi de Mircea Irimescu. Atât Săndoi, cât şi Cârţu au jucat şi antrenat la Universitatea Craiova, împreună câştigând şi eventul în 1991, Cârţu ca antrenor, iar Săndoi ca jucător. Sorin Cârţu a antrenat echipa în 3 mandate, 1988-1992, 1995-1996 şi 2002-2003, în timp ce Emil Săndoi a pregătit echipa Băniei în două rânduri, în 1999-2000, când a dus echipa în finala Cupei României, şi în 2002, când a fost demis după câteva etape. Ultimul angajament al lui Cârţu a fost unul neoficial, la FC Olt Slatina, tot ca director tehnic, în timp ce Emil Săndoi a pregătit preţ de mai multe campanii de calificare, până anul trecut, naţionala de tineret a României. Ambii tehnicieni au antrenat în ultimul deceniu şi la Pandurii Târgu Jiu, Săndoi promovând echipa, în 2005, iar Sorin Cârţu a pregătit-o 3 ani mai târziu. Emil Săndoi a fost aproape de a prelua echipa lui Mititelu în urmă cu câteva luni, când Marin Condescu s-a implicat pentru câteva zile la club.

1 COMENTARIU

Comments are closed.