Peste puține zile începe școala

0
387

Aceleași semnale de alarmă ca și anul trecut, ca și acum doi ani, ca și de când ne știm, referitoare la stadiul pregătirilor premergătoare începerii unui nou an școlar. Nu lipsesc atenționările ISJ Dolj către toate primăriile din teritoriu și, bineînțeles, conducerile de unități școlare, nu lipsește interesul noului prefect de Dolj, Sorin Răducanu, în același registru, emițând și un ordin pentru constituirea de echipe mixte de verificare (igienizări, reparații curente, existența surselor de apă portabilă etc.), astfel ca peste tot ziua de 15 septembrie a.c. chiar să permită deschiderea noului an școlar în optime condiții. Suntem într-un an – 2014 – care ar merita reținut de istoria învățământului doljean pentru notabilele rezultate de la Bac, indicatorul cel mai elocvent, fără a mai fi coroborat cu alte detalii în performanța didactică a liceelor noastre. O puzderie de elevi superdotați, cum a avut Doljul, nu înseamnă pepiniere de genii, ci expresia existenței unor școli bune, capabile să cultive majoritatea absolvenților lor. Cu două asemenea exemple de superdotați, Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni a atras atenția și admirația. Această stare de fapt a plasat avantajos Doljul la nivel național. De asemenea, într-un tot top pe țară se regăsește Colegiul Național „Frații Buzești”, care e emblematic pentru performanța școlară. Să nu nedreptățim, dintr-o scăpare impardonabilă, Colegiile Naționale „Carol I” și „Elena Cuza” din Craiova. Începerea noului an școlar aduce în discuție o multitudine de teme ardente, toate țintind același scop: un plus de calitate. Revine în actualitate – și asta se întâmplă în Franța, unde Educația are un nou ministru, tânăr, Najat Vallaud Belkacem, prea tânăr în opinia opoziției – o dezbatere privind reintroducerea uniformei școlare republicane, ca factor de progres. Partizanii și adversarii uniformei școlare se duelează cu argumente dintre cele mai sofisticate și în câștig sensibil de teren par adepții instituirii uniformei școlare. Se vorbește de abandonul veleitarismului elevilor, dar ce nu se evocă! Rămâne de urmărit deznodământul, așa cum rămâne așteptată și la noi o asemenea dezbatere. Oricum, peste numai zece zile sună din nou clopoțelul în toate școlile din Dolj. Și în logica lucrurilor ar fi ca deschiderea noului an școlar să fie o sărbătoare. Pentru elevi, părinți, autorități locale și așa mai departe. Dincolo de formalismul de care avem cunoștință.