În sfârşit, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a enunţat un punct de vedere relativ corect în faţa tineretului liberal, la Şcoala de vară de la Constanţa, legat de calitatea forţei de muncă, „foarte scăzută” în România. „Înţelegeţi un lucru (…), nu mai faceţi pur şi simplu o vânătoare pentru masterate şi diplome de nu ştiu ce fel, că n-o să vă folosească la nimic. Dacă faceţi unul sau două, dar făceţi-le serios şi plecaţi de acolo cu nişte noţiuni care o să vă folosească”, a precizat Mariana Câmpeanu. Raţionamentul, deşi incomplet, este de luat în seamă. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, nu poate fi bănuit că n-are habar de exigenţele actuale pe piaţa muncii, numai că afirmaţia sa, cu bătaie mai lungă, vizează între altele şi „calitatea” tot mai precară a absolvenţilor învăţământului superior, atât cel tehnic, cât şi umanist. Ca şi uşurinţa cu care se obţin aceste masterate, tot mai puţin utile pentru deţinătorii lor. Referitor la perioada de practică, dacă aceasta poate fi considerată „vechime în muncă”, abordarea pare mai degrabă absurdă. Respectiva perioadă, – fiindcă nenorocirea majorităţii specializărilor, exceptându-le poate pe cele din teritoriul învăţământului superior medical, cu toate ramurile şi subramurile sale, tocmai în această zonă rezidă – trebuie reconsiderată. Până şi învăţământul superior agricol, horticol, silvic, piesagistic, geodezic, de tehnologia produselor agricole, etc, dacă ne referim la cel din Craiova, a formalizat practica, absolut obligatorie în procesul formativ al viitorilor specialişti. Şi nu mai amintim, fiindcă s-a scris recent, chiar în cotidianul nostru, de cum arată Grădina botanică din Craiova, altădată o bază veritabilă de practică a studenţilor agrarieni. Exista şi încă există staţiunea didactică de la Tâmbureşti, cu un regim juridic tot mai neclar. Dacă ne referim şi la alte specializări din cadrul Universităţii din Craiova, lucrurile sunt şi mai nevralgice, din cauza limitării posibilităţii de acceptare a studenţilor în astfel de scopuri. Mai clar, societăţile comerciale private mai de grabă sunt reticente la contracte cu mediul academic. Merită salutat ceea ce face, în această privinţă, Constantin Popeci, patronul „Popeci Utilaj Greu”, într-o relaţie de parteneriat cu Liceul Tehnologic Auto, dar şi cu altele. Legătura învăţământului superior de orice fel cu practica este una indisolubilă şi nu poate fi în nici un fel surmontată. Dar avem la îndemână un exemplu edificator prin anacronismul său: transformarea unei bune unităţi de învăţământ tehnic – Liceul Agricol din Malu Mare, care în paleta specializărilor o avea şi pe aceea de tehnician veterinar – într-un liceu tehnologic submediocru, sfidare pentru actualul său nume prestigios, „Ing. Ionete Aurelian”, care îngroaşă doar numărul şomerilor. Şi asta în timp ce tehnicienii veterinari destoinici se împuţinează la număr prin localităţile Doljului. Toate aburelile livrate ca explicaţii nu dobândesc nici cea mai redusă cotă de verosimilitate. Calitatea învăţământului superior românesc, de-a lungul timpului, a depins în egală măsură de anvergura intelectuală a dascălilor, dar şi de legătura sa nemijlocită cu practica. Şi tot mai surprinzător devine faptul că „învăţământul profesional”, şcolile de meserii cum erau botezate odinioară, s-au anemiat, prin absenţa oricărei performanţe şi îngustarea paletei calificărilor. Şi asta în condiţiile în care bunii meseriaşi şi-au găsit joburi în ţară, dar şi în afară. Poate că Mariana Câmpeanu, ca ministru liberal al Muncii, a dat un semnal pentru… Ministerul Educaţiei Naţionale. Adică a spus ce avea pe suflet, şi nu putea spune într-o şedinţă de guvern. Uneori se lucrează şi prin ricoşeu.
