Pentru că locatarii se tem să intre în programul de reabilitare – Olguţa garantează pentru „gratuit”

1
404

Primarul Lia Olguţa Vasilescu, viceprimarul Florentin Tudor şi directorii de regii s-au întâlnit, vineri după-amiază, cu administratorii asociaţiilor de proprietari pentru a-i convinge să participe la proiectul de reabilitare termică prin fonduri europene. Reprezentanţii asociaţiilor au cerut, în mai multe rânduri, asigurări că Primăria Craiova se va ţine de cuvânt şi va face lucrările gratis.

Primarul Lia Olguţa Vasilescu le-a spus administratorilor că reabilitarea va gratuită numai pentru acest an, motiv pentru care ar trebui să se grăbească să-i convingă pe locatari să-şi dea acordul până pe 15 septembrie, când e termenul-limită de depunere a situaţiilor. „Ar fi păcat să nu punem mâna pe banii europeni în condiţii în care proprietarii nu vor avea de scos din buzunar nici un leu. Am zis să facem un efort de la Primărie ca să putem să începem reabilitarea termică în Craiova şi să plătim noi şi co-finanţarea locatarilor. La nivel naţional există doar 300 milioane de euro care vin în această perioadă pentru reabilitare termică. Asta înseamnă că în regiunea Oltenia vor fi până în 40 milioane euro. Însă vrea să fac o precizare ca să fie foarte clară de la început: cine intră pe prima parte a proiectului intră gatis. De anul viitor, nu mai pot să garantez că Primăria îşi va permite să susţină şi partea proprietarilor”.

Cea mai scumpă variantă de reabilitare

Pe lângă faptul că vor fi gratuite, municipalitatea a dat asigurări că lucrările vor fi de cea mai bună calitate. Primarul le-a spus administratorilor că Bănia a optat chiar pentru cea mai scumpă variantă (care se practică deja, potrivit primarului, la Ploieşti) pentru ca lucrările să fie garantate mai mult timp, adică 25 de ani. „Nu vom face acea anvelopare termică tradiţională pe care o ştiţi. O să lucrăm cu noi echipamente, aşa cum se lucrează în Italia şi în Spania, care sunt garantate 25 de ani. Am cerut sprijinul colegilor de la laboratorul Universităţii din Craiova, care ne-au spus că asta e cea mai bună modalitate de refacere a blocurilor. Va costa, într-adevăr, mai mult, dar vom recupera din forţa de muncă – se va finaliza o scară de bloc în doar 3 zile, faţă de 2 săptămâni – şi pentru că avem cea mai mare garanţie”, a spus edilul, prezentând şi o bucată din materialul cu care se vor izola faţadele blocurilor.

Negru pe alb, nu vorbe

Administratorii i-au spus însă primarului că oamenii nu semnează pentru că nu au încredere că acest proiect li se acordă gratuit, temându-se să nu li se ceară bani pe parcursul lucrărilor. Administratorul unei asociaţii din Craioviţa Nouă a arătat că incertitudinea pleacă de la anunţurile de înştiinţare şi până la formulare, care nu poartă nici o ştampilă sau semnătură oficială. „Această acţiune aţi demarat-o cu stângul. Acele tabele nu poartă semnătura nimănui care să spună, pe un colţ, că lucrările vor fi susţinute din fonduri europene. Doamna primar a vorbit la televizor, dar să ştiţi că vorbele nu se cos la dosar. Daţi ceva scris”. „Nu avem ce semnături să vă trimitem”, a replicat primarul. „Doamna primar, coborâţi cu picioarele pe pământ. Oamenii sunt săraci, doamnă, nu mai au încredere în nimeni. Ştiţi ce mi-au spus oamenii în vârstă: au spus în 1950 ne-au spus să semnăm şi ne-au luat casele”, a continuat administratorul. „Un singur lucru vreau să vă spun: Uniunea Europeană nu e totuna cu Uniunea Sovietică. Asta e situaţia până la urmă”, a venit şi răspunsul cinic al edilului.

De ce sunt căutaţi locatarii la venituri

Circumspecţi, administratorii i-au arătat primarului că formularele conţin totuşi şi rubrici referitoare la situaţia financiară a locatarilor, deşi li se spune că proiectul e gratuit. „Tabelele sunt luate din ghidul solicitantului. De ce se cere venitul pe membru de familie? Pentru că cei 40%, pe care ar trebui să-i punem noi şi cu statul român, ar trebui să împărţiţi pe categorii de venituri. Noi am zis că nu mai e o problemă că suportăm noi, dar la Uniunea Europeană trebuie să aibă exact aşa”, a explicat edilul, lecturând împreună cu participanţii un formular. Administratorii au dorit apoi să ştie care va fi, de la anul, partea de bani care va reveni locatarilor. Directorul Termoficării, Nicolae Degeratu a spus că numai reabilitarea pe casa scării costă 200 milioane lei, dar că locatarii vor plăti mai puţin, „în jur de câteva milioane”.

Primarul ameninţă cu autorizaţia

Un alt lucru care ţine în loc proiectul este legat de aspectele practice, întâlnite în fiecare bloc. Administratorii au spus că e foarte greu să obţii toate semnăturile de pe scară întrucât sunt proprietari care au plecat în străinătate şi care nu au lăsat drept de semnătură chiriaşilor. În cazul în care proprietarul nu poate da semnătură dar are izolaţia făcută şi are montate termopane, va fi uşor de rezolvat pentru că nu va fi nevoie să se intre în apartamentul acesteia. „Pentru cei care lipsesc şi nu au nici izolaţia făcută va trebui să găsim o soluţie, vom vorbi şi la minister, fiindcă nu se poate să se piardă proiectul din cauza unei persoane”. Există şi cea de-a doua situaţie în care proprietarii nu doresc să-şi dea acordul pentru reabilitarea blocului întrucât şi-au izolat deja pe cont propriu apartamentul. „Nu vreau să ajung în situaţia în care să-i caut la autorizaţie să văd cum şi-au făcut”, îi avertizează primarul.

1 COMENTARIU

  1. “”FACETI CERERE TIP ONORATA PRIMĂRIE”” CU LÂMIRIRILE PE VERSO LA CERERE, POSTAŞI PE INTERNET ŞI LA ASOCIAŢII. NIMENI NU SEMNEAZĂ PE VORBE, CE SE CACE, SE PINE TERMOPANE ŞI LA BALCOANE IN AFARĂ ZIDULUI SA CE FACE DUPĂ CE SE FAC SCĂRILE SPARG ŞI EI SĂ SCOATĂ CONTOARELE PE SCARĂ, DAR CONTORIZAREA PE ORIZONTALĂ ??? APA, GAZE, RDS, TELEFOANE ??? SAU UNI FAC ŞI ALŢII DESFAC SAU DISTRUG CE S-A FĂCUT. DE VĂZUT ÎN ANSAMBLU SITUAŢIA. !!!- CLĂDIRII. CĂMD VA INCEPE LA IARNĂ ? SĂ SE FACĂ LA CINE ACEPTĂ NU POATE O SCARA SĂ FIE EXCLUSĂ PENTRU CEI PLECATI ETC.
    S.C CEZ

Comments are closed.