Proba la alegere în funcţie de profil şi specializare desfăşurată vineri a pus capăt celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului din acest an. Absolvenţii de liceu au ales între Fizică, Biologie, Chimie, Informatică, Geografie sau Ştiinţe Socio-Umane. La nivelul judeţului Dolj, 2.268 de candidaţi s-au înscris la această probă, cei mai mulţi optând pentru Biologie. Ca şi examenul la Limba şi literatura română Matematică sau Istorie, ultima zi de BAC a avut ca referinţe: sute de absenţi, elevi prinşi cu fiţuici şi eliminaţi, subiecte considerate dificile şi candidaţi pesimişti în privinţa şanselor de obţinere a notei de trecere.
Deşi nu era considerată o probă de foc, elevii având de ales dintre mai multe discipline, pe acea pe care o stăpânesc cel mai bine, examinarea de vineri a venit şi ea cu un val de emoţii pentru elevii doljeni. 2.268 de candidaţi s-au înscris pentrua susţine proba de vineri, dar doar 1.629 au intrat în sala de examen, înregistrându-se cel mai mare număr de absenţi de până acum la probele scrise ale Bacalaureatului din toamnă, la nivelul judeţului – 639 (n.r.- la proba de Limba şi literatura română au fost 388 de absenţi, la proba obligatorie a profiliului – Matematică sau Istorie – 610). Aceştia au fost întorşi probabil din drum de impresiile colegilor care au intrat la primele două probe şi au constatat pe propria piele că subiectele nu sunt mai accesibile decât în pima sesiune, camerele video sunt tot acolo, iar exigenţa evaluatorilor nu a scăzut. Pregătiţi sau nu, la ora 8.30 candidaţii s-au îndreptat către clase în aşteptarea subiectelor. Fără a se lăsa intimidaţi de sancţiunile dispuse în caz de tentativă de fraudare a examenului, trei dintre elevi şi-au jucat ultima carte intrând în examen cu fiţuici. Gestul necugetat îi va costa un an de aşteptare înainte să poată să dea din nou Bacalaureatul. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, “trei candidaţii care au participat la proba la alegere a profilului şi specializării au fost eliminaţi după ce au fost prinşi cu fiţuici, din care încercau să se inspire. Este vorba despre un elev Grupul Şcolar Agricol “Petre Baniţă” din Călăraşi, un altul la Grupul Şcolar “Traian Demetrescu” şi cel de-al treilea la Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu””.
Pentru unii greu, pentru alţii uşor
În ceea ce priveşte subiectele pe care le-au primit, candidaţii au exprimat păreri împărţite, accesibile pentru cei ce au găsit în vacanţă timp şi pentru pregătire, grele pentru cei ce nu prea s-au descurcat cu formulele chimice sau legile fizicii şi nu s-au orientat prea bine pe harta de la Geografie. „Nu cred că iau, nu am făcut mare lucru. Subiectele au fost cam la fel cu cele din vară”, a spus resemnată o candidată de la centrul de examen Liceul CFR. A ales Chimia în mod neinspirat, se pare, şi nu e deloc optimistă în privinţa rezultatului. Şi Geografia a pus ceva probleme, însă aici, lucrurile au fost ceva mai simple „Nu a fost chiar greu. La hartă nu ştiu dacă am rezolvat cerinţele cum trebuia, în rest m-am descurcat”, a spus o altă candidată de la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”.
Cu această probă se încheie cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului din acest an, dar cei care au trecut printr-o săptămână de foc, mai au de aşteptat până duminică pentru primele rezultate. Abia atunci pot spune că şi-au luat o piatră de pe inimă.