La sesizarea SRI, Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoană indezirabilă a cetăţeanului tunisian B.O. pentru o perioadă de 10 ani, pentru motive ce ţin de implicarea în activităţi adiacente terorismului.
B.O. a ajuns în România în anul 2008, ca student al Universităţii Politehnice Bucureşti, unde a absolvit studii de licenţă şi masterat. Ulterior, B.O. a rămas legal în ţara noastră ca urmare a căsătoriei cu un cetăţean român, de care însă s-a separat în 2016. În acelaşi an, suspectul a intrat în atenţia SRI deoarece acesta traversa un proces accelerat de radicalizare religioasă islamică. În aceeaşi perioadă, B.O. a fost indicat inclusiv de parteneri externi ai SRI ca făcând parte dintr-o reţea care asigura finanţare pentru organizaţia teroristă DAESH.
În urma măsurilor informativ-operative derulate, s-a stabilit că respectivul a derulat activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.
Concret, B.O. s-a remarcat prin radicalizare religioasă şi activităţi de propagandă în favoarea DAESH derulate în mediul virtual, susţinând supremaţia islamului şi incitând la jihad global. De asemenea, în cadrul cooperării derulate la nivelul Sistemului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (SNPCT), au fost confirmate semnalările partenerilor externi cu privire la implicarea cetăţeanului tunisian în tranzacţii repetate pentru sprijinirea financiară a organizaţiei teroriste.
La propunerea SRI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti care, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/12.12.2002, privind regimul străinilor în România, a dispus măsura declarării ca indezirabil a celui în cauză, pentru implicarea în fapte care, potrivit art. 3 lit. “i” şi “l” din Legea 51/1991 (republicată), constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale. Ca urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, străinul a fost luat în custodie publică de către Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.
În calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, SRI are ca misiune prioritară prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist, cooperând în acest sens cu celelalte instituţii din cadrul SNPCT, precum şi cu partenerii externi.