Grecia îşi întăreşte frontierele contra unui eventual flux de imigranţi sirieni

0
336

Grecia îşi va tripla numărul de poliţişti de frontieră în vecinătatea Turciei, în partea de nord-est, pentru a para, astfel, afluxul de imigranţi sirieni, a declarat, miercuri, o sursă din poliţie. De la 600 de poliţişti de frontieră, numărul acestora va ajunge la 1.800, prin transfer din alte regiuni. Tradiţiona arabofilă, Grecia a fost printre ultimele ţări europene care şi-a închis, săptămâna trecută, ambasada din Damasc, pe motivul înrăutăţirii conflictului din Siria. Situată în sud-estul Europei, Grecia este de peste un deceniu un pasaj frecvent pentru migranţii veniţi din Asia sau Africa, în intenţia de a ajunge în Europa Occidentală. Poliţia greacă a propus mutarea a 1.500 de poliţişti, care asigurau protecţia unor şefi de partide, miniştri, deputaţi sau primari, în activităţi vizând combaterea criminalităţii, care a cunoscut o recrudescenţă din cauza crizei economice. „Escorta poliţiei va fi obligatorie doar pentru preşedintele republicii, premierul elen şi judecătorii Curţii Supreme” a declarat Christos Manuras, purtătorul de cuvânt şi directorul adjunct al poliţiei, printr-un comunicat. El a evidenţiat, de asemenea, faptul că poliţia n-ar mai avea misiuni şi responsabilităţi în interiorul Parlamentului, ci numai în exteriorul clădirii, situată în centrul atenei, o ţintă recurentă pentru manifestanţii anti-austeritate în ultima vreme. Manuras a precizat, însă, că aceste modificări trebuie aprobate de preşedintele Parlamentului şi printr-un decret prezidenţial în acest sens.