Se preconizează că schimburile comerciale bilaterale vor crește cu până la 30 % datorită acestui acord, exporturile anuale ale UE putând atinge 4,5 miliarde EUR. Investițiile UE în Noua Zeelandă au un potențial de creștere de până la 80 %. Acordul poate reduce cu aproximativ 140 de milioane EUR pe an taxele vamale pentru întreprinderile din UE, începând cu primul an de aplicare.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Noua Zeelandă este un partener esențial pentru noi în regiunea indo-pacifică. Acest acord comercial oferă importante perspective pentru întreprinderile, fermierii și consumatorii celor două părți. El poate contribui la creșterea cu 30 % a schimburilor comerciale dintre UE și Noua Zeelandă și include angajamente sociale și climatice fără precedent. Acest nou acord între Uniunea Europeană și Noua Zeelandă intervine într-un moment geopolitic important. Democrațiile –așa cum sunt democrațiile noastre – lucrează împreună și oferă avantaje reale cetățenilor.”