6,5 miliarde de euro va fi alocată pentru creşterea rezilienţei pentru mari investiţii în infrastructura de irigaţii

0
552

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat joi că o sumă de circa 6 – 6,5 miliarde de euro va fi alocată din programul pentru creşterea rezilienţei pentru mari investiţii în infrastructura de irigaţii, de desecare şi drenaj, precum şi în cea de prevenire a eroziunii solului. “…Pentru investiţiile mari şi infrastructura care este necesară, şi aici mă refer atât la irigaţii, cât şi la infrastructura de desecare şi drenaj şi la infrastructura de prevenire a eroziunii solului, unde nu s-au făcut investiţii mari, consistente, în ultimii 30 de ani, ba, dimpotrivă, în multe locuri, acestea au fost distruse, iar banii de la buget alocaţi în ultima perioadă au fost puţini, de aceea am considerat că este o oportunitate ca în acest plan de creşterea rezilienţei să cuprindem cât mai multe obiective de investiţii care să impacteze şi agricultura. Am avut discuţii cu premierul şi cu ministrul Fondurilor Europene, ca o sumă consistentă din Programul pentru creşterea rezilienţei să fie dedicată acestor programe de investiţii, şi probabil vor fi 6 – 6,5 miliarde de euro”, a precizat Adrian Oros.