Parlamentul moldovean a ratificat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

0
308

Parlamentul moldovean a ratificat, ieri, cu 59 de voturi, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană (UE) semnat pe 27 iunie la Bruxelles de premierul Iurie Leancă şi liderii celor 28 de state europene. Împotriva ratificării documentului au votat deputatul Grigore Petrenco, de la Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), singurul comunist care a participat la această sesiune, dar şi grupul parlamentar al socialiştilor conduşi de Igor Dodon. Ședinţă plenară este considerată una „istorică”.

Aderarea ca membru cu drepturi depline la Uniunea Europeană este punctul final al parcursului nostru european, a declarat, cu acest prilej, premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, informează Moldpres. „Asocierea Moldovei la Uniunea Europeană s-a produs! În istoria tânărului nostru stat, acesta este un punct serios de cotitură – poate cel mai important de la declararea Independenței încoace”, a declarat Leancă. „Acordul de Asociere este un document ambițios, care ne oferă asociere politică și integrare economică și care aduce procesul de integrare europeană a țării noastre la un nivel net superior și fără precedent”, a adăugat el.