Lotul Naţional de Matematică al României şi-a găsit sponsor

0
333

Banca Comercială Română (BCR) a semnat un parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România, prin care va sprijini pregătirea şi participarea Lotului Naţional de Matematică la competiţiile internaţionale. Prima astfel de competiţie la care vor participa în cadrul parteneriatului este Olimpiada Internaţională de Matematică, care anul acesta va avea loc între 3 şi 13 iulie în Cape Town, Africa de Sud.

“Olimpicii de azi, indiferent de materie, sunt liderii noştri de mâine: viitorii medici, profesori, ingineri sau antreprenori valoroşi. Este datoria noastră de cetăţeni corporativi, a întregii comunităţi de afaceri, să fim alături de ei şi, astfel, să construim cu responsabilitate viitorul României. BCR susţine Lotul Naţional de Matematică cu mândrie, dar mai presus de asta cu respect. Respect pentru muncă, dedicarea şi seriozitatea acestor elevi şi a profesorilor care îi îndrumă”, a declarat Sergiu Manea, Vicepreşedinte Executiv Trezorerie, Pieţe de Capital & Group Large Corporate, BCR.

„O investiţie în construcţia viitorului nostru”

Parteneriatul a fost semnat pe o perioadă de 2 ani, iar membrii Lotului Naţional vor fi susţinuţi de către BCR în tot ce înseamnă pregătire, deplasare şi cazare la competiţii internaţionale. În plus, parteneriatul dintre BCR şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România îşi propune să promoveze, prin proiecte dedicate, tinerii valoroşi ca modele de urmat. “Rezultatele acestor tineri au darul special de a ne reda încrederea în noi şi în viitorul României. De asta, eu consider că aceste parteneriate înseamnă mai mult decât o susţinere financiară punctuală. Ele sunt de fapt o investiţie în construcţia viitorului nostru, investiţie pe care nu ne mai permitem să o amânăm” a declarat Radu Gologan, Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România şi, de aproape 12 ani, coordonatorul Lotului. Vestimentaţia membrilor lotului este asigurată de către Bigotti, care s-a alăturat demersului.

 

Susţinerea Lotul Naţional de Matematică al României face parte dintr-o platformă mai amplă, prin care BCR, ca parte a strategiei sale de implicare în comunitate, susţine liderii din domenii ca educaţia, antreprenoriatul, sau domeniul social, pentru ca aceştia să îşi poată îndeplini misiunea.