Europarlamentarul Victor Boştinaru : „Social-democraţii europeni vor sprijini fără rezerve parcursul european al Republicii Moldova”

0
405


Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele pentru politică externă al Grupului S&D din Parlamentul European, respinge afirmaţiile Monicăi Macovei conform cărora, preşedinţia Delegaţiei pentru relaţiile cu Republica Moldova a fost preluată de către ruşi. “Ca vicepreşedinte al Grupului S&D am luat act de faptul că doamna Monica Macovei este în mod constant nervoasă şi pot să înţeleg de ce. Afirmaţiile sale referitoare la faptul că prin preluarea de către grupul meu a preşedinţiei Delegaţiei pentru relaţiile cu Republica Moldova, această delegaţie ar fi ajuns la ruşi sunt nu doar groteşti ci şi iresponsabile. Această decizie s-a luat ca urmare a negocierilor dintre conducerea tuturor grupurilor politice din Parlamentul European unde, este adevărat, doamna Macovei nu a participat pentru că nu este membră a conducerii PPE.”, a precizat eurodeputatul român.

Pe de altă parte, Victor Boştinaru mai spune că social-democraţii europeni vor sprijini fără rezerve şi de o manieră pragmatică şi eficace, parcursul european al Republicii Moldova, aşa cum o face şi Guvernul de astăzi al României. „Cât despre contribuţia doamnei Macovei la aceast efort, cel mai uşor ar fi să fie întrebat Guvernul şi politicienii de la Chişinău despre aceasta. Social-democraţii români şi grupul S&D nu doresc şi nu vor face din procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană un subiect de polemică internă, ieftină şi contraproductivă, asemenea celei făcute de Monica Macovei.”