A tranşat disputa cu 11 game-uri consecutive! / Halep a trecut la pas şi de Lisicki, pătrunzând în careul cu aşi la Wimbledon

0
295

Pentru un loc în marea finală, Simona o va înfrunta azi pe canadianca Eugenie Bouchard

 

Simona Halep (nr. 3 WTA) s-a calificat, ieri, în premieră pentru o jucătoare din România, în penultimul act al turneului de la Wimbledon, dispunând în minimum de seturi, scor 6-4, 6-0, de finalista ediţiei trecute a competiţiei, germanca Sabine Lisicki (nr. 19 mondial).

Constănţeanca de 22 de ani, trimfătoare şi mai clar în optimi în faţa kazacei Zarina Diyas (6-3, 6-0), a intrat timid în meci, văzându-se condusă cu 1-4. De aici însă n-a mai lăsat nimic, punând cap disputei în 57 de minute.

“Am jucat incredibil. Nu este vorba de o cheie a succesului, ci mă simt foarte bine. Secretul meu este că joc tenis cu plăcere”, a declarat Halep, ajunsă până în sferturi, respectiv finală, la precedentele două turnee de Grand Slam ale anului, Australian Open şi Roland Garros.

La rându-i, antrenorul belgian al româncei, Wim Fissette, a spus: “Iată şi prima semifinală pentru Simona la Wimbledon. A fost un meci special pentru mine împotriva unei foste eleve şi excelente jucătoare pe iarbă Sabine Lisicki”.

În semifinale, cum am notat deja anterior, Halep va da piept cu canadianca Eugenie Bouchard (nr. 13 WTA), care a învins-o, tot ieri, pe “călăul” Şarapovei din optimi, o altă germancă, Angelique Kerber (nr. 7), scor 6-3, 6-4.

Halep şi Bouchard s-au mai întâlnit o singură dată, în acest an, în optimile de finală la Indian Wells, când jucătoarea noastră s-a impus cu 6-2, 1-6, 6-4.

Canadianca Bouchard (doar 20 de ani) se află la a treia semifinală de Grand Slam din acest an, după ce a ajuns în aceeaşi fază şi la Australian Open, şi la Roland Garros. De fiecare dată însă s-a oprit aici, după ce a fost învinsă de câştigătoarele trofeelor, Na Li, respectiv Maria Şarapova. Să fie şi acest lucru un semn pentru Simona?

În cealaltă semifinală, una sută la sută cehă, tot azi, vor juca Petra Kvitova şi Lucie Safarova. Triumfătoare deja pe iarba londoneză în 2011, Kvitova (nr. 6) a trecut de compatrioata Barbora Zahlavova-Strycova (nr. 43), scor 6-1, 7-5, iar Safarova (nr. 23) de rusoaica Ekaterina Makarova (nr. 22), 6-3, 6-1. Ambele meciuri s-au disputat marţi seară.

Dacă va ajunge în ultimul act la All England Club, Halep va urca de luni pe locul doi WTA, devansând-o pe chinezoaica Na Li. Lider va rămâne americanca Serena Williams.

Partidele de la Wimbledon sunt transmise în direct pe canalele Digi Sport.