Partidul Revoluţionar Instituţional (PRI), care a condus Mexicul timp de 71 de ani (!), revine la putere după 12 ani de opoziţie. Candidatul său, Enrique Pena Nieto, este creditat cu cel puţin 37,93% din voturi la alegerile prezidenţiale de duminică, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne. Enrique Pena Nieto are un avans de aproximativ 10 puncte procentuale faţă de candidatul stângii, Andreas Manuel Lopez Obrador. Principalele ziare şi televiziuni mexicane au confirmat tendinţa de severă înfrângere a partidului de guvernământ, al cărui candidat, Josefina Vazquez Mota, a sosit pe poziţia a treia, cu mai puţin de un sfert din sufragiile exprimate. „Eu recunosc că tendinţa de până acum nu mă favorizează” a admis rapid candidatul Partidului Acţiunii Naţionale (PAN), al preşedintelui Felipe Calderon, care nu a mai candidat, conform rigorilor constituţionale. „Noul guvern va avea ocazia, dar mai ales marea responsabilitate, de a-şi ţine promisiunile” a declarat Vazquez Mota, recunoscând, implicit, înfrângerea sa în faţa susţinătorilor, fără a menţiona câştigătorul. La sediul PRI din centrul capitalei Mexicului, drapat în culorile roşu şi alb, sute de simpatizanţi au explodat de bucurie la aflarea exit-poll-ului. „Am câştigat! Am câştigat!”. Aproape 79,5 milioane mexicani au fost chemaţi duminică la urne, pentru a alege noul preşedinte al ţării, printr-un scrutin majoritar într-un singur tur, şi cele două Camere ale Parlamentului. Cele câteva „incidente minore” din timpul procesului de votare nu au avut un impact asupra rezultatului alegerilor, a declarat preşedintele Institutului Federal Electoral (IFE), Leonardo Valdez. Conform exit-poll-urilor, PRI a câştigat 4 din cele 6 posturi de guvernator, inclusiv în statul Jalisco, a cărui capitală este Guadalajara, al doilea oraş al Mexicului, şi a aparţinut PAN. De asemenea, în Mexico City victoria fostului procuror, Miguel Angel Mancera, cu 60% din voturi, în faţa candidatului PAN Isabel Miranda Walace, n-a surprins. Enrique Pena Nieto, un avocat de 45 de ani, a promis o guvernare eficientă, reducerea criminalităţii, creşterea economică şi reducerea sărăciei, care afectează 46% din cei 112 milioane de mexicani. Victoriile succesive ale PAN cu Felipe Calderon nu s-au mai repetat. Partidul a fost sancţionat pentru corupţie generalizată, fraudă electorală şi autoritarism. Clasat al treilea în urmă cu şase ani, PRI a dat acum preşedintele, care provine dintr-o familie de politicieni. Fost guvernator al statului Mexico, „Enrique” este asemuit cu un actor de telenovelă, inclusiv viaţa sa privată lăsând loc la tot felul de istorioare. Din 2010, este recăsătorit cu Angelica Rivera, o actriţă de telenovelă care lucrează pentru Televisa. Enrique Pena Nieto a fost acuzat de studenţi pentru rolul jucat în represiunea violentă din 2006, în statul Mexico.