Concertul prefaţează un turneu al muzicienilor craioveni la Teheran
Filarmonica „Oltenia” are, în aceste zile, oaspeţi din Republica Islamică Iran. Nu mai puţin de 12 muzicieni, reuniţi în două formaţii – Shahr Ava Traditional Music Group şi Shahr Ava Youth Music Group – susţin, astă-seară, de la ora 19.00, pe scena instituţiei, un concert extraordinar de muzică tradiţională persană şi country music. Evenimentul este organizat cu sprijinul Iranian Music Museum, aflat sub patronajul Ambasadei Republicii Islamice Iran, iar intrarea este liberă. Concertul precede un turneu pe care muzicienii Filarmonicii „Oltenia” îl vor întreprinde, în perioada 16-24 august, la Teheran. Tot atunci, la Muzeul Muzicii din Iran se va deschide o secţie de instrumente muzicale româneşti.
Shahr Ava Traditional Music Group îi are în componenţă pe Alireza Abedi (voce), Moslem Alipoor (kamancheh), Farzad Emami (daf), Ava Ayoobi (tar bas), Jafar Khosroabadi (santour) şi Mahoor Zamanehpoor (tonbak). Din Shahr Ava Youth Music Group fac parte Mehrshad Vafaee (conducerea artistică), Golbarg Parvizi şi Alireza Ebrahimi (chitară), Ala Valanezhad (chitară electrică), Sima Mohsenzadeh şi Shahryar Rooholfada (keyboard).
Vor interpreta Brahms şi o compoziţie a iranianului Shaheen Farhat
Concertul de astă-seară prefaţează un turneu de aproape zece zile pe care muzicienii craioveni îl vor efectua, luna viitoare, în Republica Islamică Iran. Astfel, între 16 şi 24 august, Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia”, sub conducerea muzicală a dirijorului Marius Hristescu, cărora li se va alătura un tânăr pianist iranian, Pouria Khadem Azghadi, vor susţine două concerte la Teheran.
Programul va include două creaţii de Johannes Brahms – Cantata „Nänie”, op. 82, pentru cor şi orchestră şi „Schicksalslied” („Cântecul destinului”), op. 54 pentru cor şi orchestră –, dar şi o lucrare a unui prolific compozitor iranian al zilelor noastre. Este vorba despre Concertul pentru pian de Shaheen Farhat, care în prezent desfăşoară o intensă activitate didactică, deţinând funcţia de şef al Departamentului de Muzică al Universităţii din Teheran. Prima audiţie a lucrării a avut loc la Craiova, în cadrul unui concert prezentat pe scena Filarmonicii „Oltenia” pe data de 10 februarie a.c.
Instrumente muzicale româneşti în Muzeul Muzicii din Iran
Artiştii craioveni vor concerta cu prilejul inaugurării unei noi săli de concerte în Teheran şi vor lua parte şi la deschiderea unei secţii de instrumente muzicale româneşti în cadrul Muzeului Muzicii din Iran, realizată cu sprijinul Filarmonicii „Oltenia” şi Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. De altfel, în prezent se află în discuţie posibilitatea ca şi o formaţie muzicală din cadrul ansamblului să se deplaseze, în aceeaşi perioadă, la Teheran, întorcând vizita grupului folcloric al Muzeului Muzicii din Iran care va evolua mâine, 4 iulie, în cadrul concertului aniversar „După 20 de ani”, ce va fi susţinut, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.
***
După cum a precizat Gabriel Marciu, manager al Filarmonicii „Oltenia”, alături de muzicienii acestei instituţii şi, probabil, ai Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, din delegaţia care va porni, luna viitoare, spre Republica Islamică Iran vor face parte reprezentanţi ai Primăriei municipiului Craiova şi Prefecturii judeţului Dolj.
Zece ani de relaţii culturale Craiova – Teheran
Relaţii în domeniul artistic între Craiova şi din Teheran datează de ani buni, concretinzându-se în diverse evenimente, de la expoziţii la concerte, ba chiar turnee susţinute în cele două spaţii culturale. Cinci ani consecutiv, din 2002 până în 2006, muzicienii craioveni au fost invitaţi la Festivalul Internaţional de Muzică de la Teheran, unde au obţinut chiar Trofeul. De asemenea, artişti iranieni au evoluat pe scena Filarmonicii „Oltenia”.
- Pe 23 mai 2002, Muzeul Olteniei, în colaborare cu Ambasada Republicii Islamice Iran la Bucureşti şi cu sprijinul Primăriei Craiova, organizau, la Casa Băniei, vernisajul expoziţiei „Cultură şi civilizaţie iraniană”, cuprinzând fotografii, tablouri şi diverse obiecte tradiţionale. Din delegaţie făcea parte însuşi ambasadorul Iranului la Bucureşti, dr. Ahmad Fard Hosseini.
- Din 22 august până pe 2 septembrie 2002, 13 membri ai Orchestrei de Cameră a Filarmonicii „Oltenia”, sub conducerea muzicală a lui Simion Petrencu, s-au aflat în Iran, unde au luat parte la Festivalul Internaţional de Muzică de la Teheran. Au fost prezentate patru concerte, în Sala „Vahdat” din Teheran, interpretându-se creaţii de Vivaldi, Mozart, Ceaikovski, Bach, Ciprian Porumbescu, Doru Popovici ş.a.
- Succesul deosebit de care s-au bucurat artiştii craioveni i-a determinat pe reprezentanţii Ministerului Culturii din Iran să reînnoiască invitaţia şi anul următor. Astfel, pe 5 aprilie 2003, 35 de artişti din cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” şi 32 de membri ai Coralei Academice a aceleiaşi instituţii, conduse de dirijorii Alexandru Iosub şi Edward Man, au plecat într-un turneu artistic în Iran, care a cuprins cinci concerte şi care s-a încheiat pe data de 2 mai. S-a interpretat, în primă audiţie absolută, oratoriul religios „Eclipse”, aparţinând unuia dintre cei mai valoroşi compozitori iranieni, dr. Mohammad Saeed Sharifian. Lucrare vocal-simfonică monumentală, oratoriul este inspirat din istoria Islamului şi valorizează texte ilustrative pentru identitatea culturală şi tradiţiile poporului iranian.
- Pe 5 februarie 2004, opt membri ai Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” – între care maestrul Nicu Creţu, soliştii Rozica Petra şi Constantin Enceanu – plecau spre Iran, unde participau, până pe 15 februarie, la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de la Teheran, organizat în scop caritabil, pentru sinistaţii cutremurului din oraşul Basra. Repertoriul a cuprins piese reprezentative ale folclorului românesc, inclusiv „Căluşul” şi „Ciocârlia”.
- În acelaşi an, artiştii iranieni ne întorceau vizita: Sol Music Ensemble urca, pe 2 decembrie 2004, pe scena celei de-a XXXI-a ediţii a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală”, organizat de Filarmonica „Oltenia”. Din delegaţie făcea parte şi Farzin Pirouzpey – directorul Centrului Muzical Iran.
- Un nou turneu al artiştilor craioveni în Iran a avut loc din 30 ianuarie până pe 10 februarie 2005. Cvartetul de coarde „Allegretto” al Filarmonicii „Oltenia” şi o formaţie folclorică din cadrul Ansamblului „Maria Tănase” participau la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de la Teheran. Pentru interpretarea în premieră a lucrării „Golful Persic”, avându-l ca autor pe Marius Hristescu, cvartetul obţinea Trofeul Festivalului.
- Evenimentul a fost onorat cu prezenţa şi un an mai târziu. La invitaţia Ministerului Culturii din Iran şi a Centrului Muzical Teheran, 12 membri ai Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia”, sub conducerea tânărului dirijor Edward Man, au plecat în turneu în perioada 15-20 ianuarie 2006, luând parte la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de la Teheran. Coriştii craioveni au susţinut trei concerte, iar pianistul Mihai Ungureanu alte două, fiind recompensaţi, din nou, cu Trofeul.
· Relaţiile cu artiştii iranieni au fost reluate la începutul acestui an. Un fragment de cultură din îndepărtata Asie a fost adus la Filarmonica „Oltenia” pe 10 februarie a.c., prin deschiderea unei inedite expoziţii de instrumente muzicale aparţinând Muzeului Muzicii din Iran şi prin prezentarea unui concert al cărui solist a fost un tânăr pianist iranian, Pouria Khadem Azghadi. Evenimentele au prilejuit vizita a la Craiova a doi oaspeţi iranieni, aflaţi la conducerea Iranian Music Museum: Ali Moradkhani şi Farzin Pirouzpey – director executiv, respectiv Senior Consultant.