Dedicate Zilei Republicii Italiene (2 iunie), activităţile desfăşurate la Grupul Şcolar Industrial de Transporturi CF, menite să promoveze interculturalitatea şi italienismul, s-au înscris sub semnul diversităţii: ore de limbi moderne având ca obiectiv valorizarea conceptului de intercomprehensiune, mese rotunde cu elevii şi profesorii din şcoală având ca subiect împlinirea a 150 de ani de la unificarea Italiei şi bogăţia culturală a acestei ţări, vizionarea filmului „Ghepardul”, realizat după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, cerc de lectură cu elevii.
Lectura bilingvă a avut ca suport texte din Dante, Giovanni Pascoli, Mario Luizi, Eugenio Montale. Despre acest ultim scriitor, de la dispariţia căruia se împlinesc 30 de ani, a vorbit conf. univ. dr. George Popescu, de la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, care a evidenţiat aspectele definitorii ale operei aflate la originea „ermetismului”, operă tradusă la noi şi apreciată de publicul cititor.
Coordonatorul activităţilor, prof. dr. Maria Tronea, a menţionat faptul că astfel de întâlniri culturale au un rol important în educarea elevilor în spiritul cunoaşterii valorilor europene şi universale, Montale, „cel mai mare liric al Italiei postleopardiene” (după Marian Papahagi) şi „unul dintre glasurile cu adevărat mari ale acestui secol”, incitând, prin frumuseţea versurilor sale, la o nobilă îndeletnicire: lectura.