Fotbal: Moartea unei legende a fotbalului din Balcani

0
613

Ivica Osim (81 ani), unul dintre marile nume ale fotbalului ex-iugoslav a decedat duminică la Graz. Născut la Sarajevo în 1941, Ivica Osim şi-a făcut debutul la clubul Zeleznicar, ca mijlocaş ofensiv în sezonul 1959-1960, unde a jucat 250 de partide oficiale înscriind 75 de goluri. În 1970 a plecat în Franţa unde a evoluat la Strasbourg, Sedan şi Valenciennes. A fost ultimul antrenor al Iugoslaviei, reprezentativă pe care a condus-o la CM din 1990 unde a fost eliminată de Argentina după executarea loviturilor de penalty. Tehnician desăvârşit, poreclit de marii ziarişti de la L’ Equipe „domnul mimiletru” sau „Strauss de Grbavica”, pentru părul său blond, a strâns 6 selecţii la echipa naţională între 1964-1969. N-a putut evolua (fiind accidentat) la rejucarea finalei Campionatului European din Italia (1968), între reprezentativa ţării gazdă şi Iugoslavia. Ca antrenor a pregătit pe partizan Belgrad, Panatinaikos Atena (cu care a venit şi la Craiova), Sturm Graz şi Jef United (Japonia).