Polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul General București, au desfăşurat, în Craiova, o acţiune pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol. Au fost controlaţi mai mulţi agenţi economici ce au ca obiect de activitate comerţul cu produse pentru pescuit.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit, la două firme, 265 de peşti vii specia ţipar (Misgurnus Fossilis), pentru care nu existau documente legale.
Au fost întocmite două dosare penale, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, pentru deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit.
Peştii au fost ridicaţi şi eliberaţi în mediul lor natural.