Compania aeriană low-cost Wizz Air lansează cinci noi zboruri, din România, Ungaria, Polonia şi Bulgaria spre Abu Dhabi, cu condiţia reluării activităţilor de aviaţie în aceste ţări, conform unui comunicat remis, duminică.
Zborurile vor conecta capitala Emiratelor Arabe Unite cu Budapesta şi Bucureşti din iunie 2020 şi cu Cluj-Napoca, Katowice şi Sofia din septembrie 2020. Wizz Air devine primul transportator european low cost care lansează zboruri către Abu Dhabi.
“Acest anunţ completează acordul din martie care oficializează înfiinţarea Wizz Air Abu Dhabi ca o companie aeriană locală cu sediul în Abu Dhabi, ca parteneriat între ADQ şi Wizz Air. Este prima companie aeriană a Wizz Air fondată în afara Europei şi se estimează că va începe operaţiunile mai târziu anul acesta”, se menţionează în comunicat.
Se intenţionează ca Wizz Air să se concentreze pe stabilirea rutelor către pieţele unde compania are deja operaţiuni cu o creştere importantă, respectiv Europa Centrală, de Est şi de Vest, dar şi subcontinentul indian, Orientul Mijlociu şi Africa, pe termen lung.
“Noile rute ale Wizz Air către Budapesta, Bucureşti, Cluj-Napoca, Katowice şi Sofia evidenţiază angajamentul nostru de a conecta Abu Dhabi cu cele mai căutate destinaţii globale. Aceste noi rute reflectă în mod pozitiv rezistenţa industriei şi capacitatea sa de a continua să înainteze cu planuri îndrăzneţe care vor stimula cererea consumatorilor şi recuperarea durabilă a pieţei aviaţiei. În calitate de cel mai nou partener aerian, salutăm Wizz Air şi primele sale rute cu braţele deschise, întrucât ne pregătim să facilităm planurile de expansiune interesante ale transportatorului din Abu Dhabi.
Vizitatorii din Ungaria, România, Polonia şi Bulgaria se vor bucura de dotările moderne ale terminalelor noastre, cu un element unic de ospitalitate arabă, înainte de a se îndrepta cu uşurinţă spre experienţa capitalei prospere a Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi”, a declarat Shareef Al Hashmi, acting chief executive officer al Abu Dhabi Airports Company.
Zborurile din Budapesta vor fi operate în zilele de miercuri şi duminică, din 3 iunie până în 30 septembrie şi după această dată în zilele de luni, miercuri şi vineri, cele din Bucureşti miercuri şi duminică, până pe 30 septembrie şi ulterior marţi, joi şi sâmbătă, iar cele din Katowice, până în 24 octombrie, în zile de marţi şi sâmbătă şi ulterior luni şi vineri. Cursele din Sofia vor fi efectuate marţi şi sâmbătă, iar cele din Cluj-Napoca miercuri şi duminică. Preţul biletelor porneşte de la 59,99 euro.
“Anunţul de astăzi reconfirmă angajamentul nostru pe termen lung de a oferi tarife mici combinate cu o experienţă la bord de înaltă calitate pentru tot mai mulţi clienţi din Abu Dhabi. Sunt încântat că operaţiunile noastre de la Aeroportul Internaţional Abu Dhabi vor începe în iunie, sub rezerva ridicării interdicţiilor de călătorie, conectând capitala Emiratelor Arabe Unite cu cinci oraşe importante din Europa Centrală şi de Est precum Budapesta, Bucureşti, Cluj-Napoca, Katowice şi Sofia. Suntem convinşi că pasagerii noştri vor aprecia programele de zbor convenabile, sistemul uşor de rezervare online şi gama variată de opţiuni de călătorie personalizate oferite de Wizz Air. Misiunea Wizz Air se integrează în strategia economică diversificată a Abu Dhabi, pe măsură ce continuăm să stimulăm traficul, generând cerere în beneficiul creşterii diversităţii turistice şi economice a Abu Dhabi. Aşteptăm cu nerăbdare să primim pasagerii la bordul flotei noastre tinere, verzi şi ultra-eficiente, în timp ce acordăm o atenţie sporită sănătăţii pasagerilor şi echipajului nostru”, a afirmat Jozsef Varadi, CEO al Wizz Air Holdings.
În cazul interdicţiilor de călătorie, impuse din cauza pandemiei de COVID-19, care afectează data de începere a zborurilor, pasagerii cu rezervări pentru zborurile afectate vor avea posibilitatea să îşi reprogrameze călătoria pentru o dată ulterioară, să primească banii înapoi sau să beneficieze de 120% din valoarea rezervării sub formă de WIZZ Credit care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de zboruri şi servicii Wizz.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 şi A321, una dintre cele mai tinere flote din lume şi oferă mai mult de 710 rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 154 de destinaţii din 45 de ţări. Wizz Air este listată la London Stock Exchange