Pieţele din Craiova rămân deschise

0
585

SC Piețe şi Târguri Craiova precizează că nici o piaţă din cele pe care le administrează în municipiul Craiova nu este închisă.

În cursul zilei de miercuri, 29 aprilie, o echipă de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat o serie de verificări în pieţele din Craiova, pentru a vedea cum sunt duse la îndeplinire prevederile Ordonanţelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus.

În Piaţa Centrală, inspectorii ANPC au solicitat luarea unor măsuri suplimentare celor deja puse în practică de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, în sensul montării unor afişe care să indice locurile unde se montaseră deja dozatoarele de dezinfectant pentru mâini, destinate comercianţilor şi cumpărătorilor, a extinderii către exteriorul halelor a marcajelor deja făcute pe aleile dintre mese, în vederea indicării distanţelor la care trebuie să stea cumpărătorii pentru menţinerea distanţei sociale, a lărgirii culoarelor dintre mese în anumite zone, astfel încât cumpărătorii să nu fie prea aproape de comercianţi. De asemenea, echipa de control a solicitat ca brânzeturile să nu mai fie oferite spre degustare clienţilor, iar comercianţii să respecte cu stricteţe dispoziţiile privind utilizarea măştilor şi a mănuşilor în interiorul pieţelor.

În urma acestui control, SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a plătit două amenzi, în valoare totală de 6.500 lei.

Toate măsurile stabilite de reprezentanţii ANPC au fost puse în practică chiar în timpul controlului, astfel că nu s-a mai pus problema unei eventuale suspendări a activităţii Pieţei Centrale din Craiova, care a rămas deschisă în continuare. Şi Piaţa Valea Roşie, de asemenea verificată de inspectorii ANPC, a rămas deschisă, cu excepţia Sectorului de lactate-brânzeturi, unde se fac în prezent o serie de îmbunătăţiri.

Menţinerea stării de sănătate a comercianţilor şi cumpărătorilor în contextul epidemiei de coronavirus rămâne o prioritate pentru SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL. În acest sens, în cursul săptămânii viitoare vor fi puse în funcţiune, în Piaţa Centrală, două tuneluri de dezinfecţie. Unul, destinat accesului pietonal, va fi amplasat la intrarea din dreptul Direcţiei de Impozite şi Taxe. Celălalt, destinat vehiculelor, urmează a fi amplasat la intrarea auto dinspre strada Nicolae Bălcescu.