O statuie pentru Maestrul Ilie Gheorghe!

Ultima dată pe Maestrul Ilie Gheorghe l-am văzut în urmă cu patru ani, în monumentalul rol al Logicianului din „Rinocerii”, spectacol unicat, montat pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova de regizorul american Robert Wilson. Un Ilie Gheorghe fabulos, ca întotdeauna, acompaniat – dacă se poate tolera formula – de Valentin Mihali (Berenger) şi prietenul acestuia Claudiu Bleonţ (Jean). O distribuţie mare, de excepţie, care mai cuprindea pe Tamara Popescu şi Raluca Păun, la înălţime şi acestea, prin simbolistica gesturilor şi mişcarea scenică. Dacă marea artă nu poate fi comentată la ieşirea din sala de spectacol, multă vreme am reflectat la harul inegalabil al Maestrului – artist de mare inteligenţă şi sensibilitate – care înţelesese intimitatea sacralităţii operei dramatice, în care fusese distribuit. În opinia proprie, Maestrul Ilie Gheorghe atingea, în rolul încredinţat de regizor, geniul. Şi nu era pentru prima dată. Poate l-a atins de fiecare dată. Fiindcă, o spunea la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al UNATC, Andrei Koncealovski, autorul filmului de excepţie „Siberiada”: „Un artist talentat e acela care reuşeşte să nimerească o ţintă vizibilă, dar mobilă şi înşelătoare foarte greu de atins. Un geniu e acela care nimereşte o ţintă invizibilă pentru toţi ceilalţi pe care nu o vede decât el”. Artist de mare supleţe intelectuală, Maestrul Ilie Gheorghe înţelesese bine mesajul iniţial al piesei lui Eugene Ionesco, concepută după înăbuşirea în sânge de trupele sovietice a revoluţiei anti-comuniste din Ungaria (octombrie – noiembrie 1956), în alegoria respectivă descifrându-se atât reacţia la un eveniment de maximă reverberaţie, şi la ecourile din Franţa, cât şi reactualizarea, cu acest prilej, a unor amintiri despre totalitarismul de dreapta din România, de la sfârşitul anilor ’30 şi începutul anilor ’40, aşa cum îl cunoscuse el, prin experienţa personală, substanţa autobiografică a acestei piese regăsindu-se în jurnalele scriitorului. Mesajul: mecanismul auto-persuasiunii ideologice, a conversiunii la o ideologie radicală, colectivistă şi inumană, oricare ar fi aceasta. Pasiunea, entuziasmul intelectualilor pentru dogmă şi tiranie ideologică, înainte ca tirania propriu-zisă să se fi instalat. Odată instalată, ceea ce din fericire nu s-a întâmplat în Occident, tirania îi elimină pe adevăraţii idealişti şi satisface setea de putere doar a celor care ştiu să se alieze fanatismului, cu cinismul şi desigur oportunismul competitiv, de care dau dovadă. Rinocerita, boală nervoasă, fenomen de mare complexitate, are consecinţe simple: intrarea în turmă, în turma crescândă de rinoceri. Ei bine, Logicianul, un sofist desăvârşit, cu „silogismele” lui de un comic irezistibil, transmite prin expresivitate varietatea de forme sociale, politice şi psihologice, între care există o subtilă, adeseori ascunsă, legătură dialectică: radicalismul ideologic, totalitarismul de tipul nazismului sau stalinismului, cât şi de tipul mentalităţii mic-burgheze încrustate în clişee tenace care pot deveni oricând agresive. E vorba de fanatism, comportament gregar, auto-persuasiune individuală şi colectivă, auto-hipnoză, corectitudinea politică, fiindcă şi aceasta se pretează rinocerizării. Nu am avut idee dacă Maestrul Ilie Gheorghe se depăşea pe sine în „Rinocerii”. Jucase însă un rol uriaş, cerebral, timp de o oră şi un sfert, fără pauză, prin trudă sufletească şi nu mi-l pot imagina decât într-un fotoliu, epuizat, închizând ochii ca să-i deschidă doar la viitorul spectacol. Chiar dacă nu mai avea corp decât pentru dureri. Surâsul inegalabilului Ilie Gheorghe, personalitate distinctă a Naţionalului craiovean, va traversa timpul cu o imperturbabilă detaşare. Un surâs al eternităţii pentru admirabila lui credinţă în artă. În treacăt fie zis, eternitatea mi se pare o valoare mai nesigură decât patosul pentru profesia aleasă, a unui om care se prăpădeşte, în regretul nostru, al celor rămaşi pe pământ. Maestrul Ilie Gheorghe, plecat dintre noi, în unanime regrete, merită o statuie, şi nu ne îndoim o va avea.