Elevi şi cadre didactice din şcolile doljene vor sărbători Ziua de 9 mai. Acţiunea face parte din proiectul judeţean “Europa în inima copiilor” ce se va desfăşura în perioada 7-10 mai, dedicat Zilei Europei.
Proiectul se desfăşoară în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Palatul Copiilor din Craiova, Agenţia Regională Pentru Protecţia Mediului Craiova, Asociaţia Mereu pentru Europa. Unităţile şcolare care vor participa la eveniment sunt Şcoala Gimnazială ,,Sf. Dumitru”, Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Romanescu”, Colegiul Naţional ,,Ştefan Velovan”, Şcoala Gimnazială ,,Mircea Eliade”, Şcoala Gimnazială ,,Decebal”, Şcoala Gimnazială Filiaşi, Scoala Gimnazială ,,Traian” şi Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”. Scopul proiectului îl reprezintă educarea copiilor în vederea cunoaşterii semnificaţiei şi a simbolurilor Uniunii Europene şi îşi propune ca elevii să cunoască semnificaţia zilei de 9 Mai şi a Uniunii Europene. Activităţile propuse se vor desfăşura atât în şcolile participante unde elevii vor confecţiona drapele, afişe, postere, flyere, vor desfăşura concursuri de desene pe asfalt, cât şi în Parcul Nicolae Romanescu.
Astfel, în data de 9 mai 2013, între orele 10:00-12:00 în Parcul Nicolae Romanescu vor avea loc reprezentaţii de dans popular, muzică populară şi alte genuri muzicale în diverse limbi ale UE, concursuri sportive „Căţeluşul şchiop”, ,,Broscuţa săltăreaţă”, ,,Cursa pe numere”, ,,Mingea călătoare”, Lanţul uman-steaguri, costume, însemne. Festivitatea de premiere va avea loc în Parcul Nicolae Romanescu, în data de 9 mai, după finalizarea activităţilor propuse.