Start înscrierilor la grădiniţe!

0
523

Grădiniţele au deschis, ieri, oficial perioada de înscrieri a preşcolarilor la grupa mică pentru anul şcolar  2011-2012. Doljul dispune de 381 de unităţi de învăţământ. Cele mai multe cereri se înregistrează la nivelul Craiovei, unde anual numărul solicitărilor depăşeşte pe cel al locurilor.

Sunt 51 de unităţi de învăţământ preşcolar în Craiova, din care 21 cu personalitate juridică şi 30 de structuri. Acestea dispun de 1200 de locuri, din care 900 la program prelungit, adică până la ora 16.00 şi 300 de locuri la program normal, până la ora 12.00

Criteriile care vor fi avute în vedere la înscriere vizează domiciliul părinţilor în circumscripţia arondată grădiniţei; existenţa fraţilor sau surorilor în aceeaşi grădiniţă; copiii care provin din familii monoparentale şi cu situaţii sociale deosebite; locul de muncă al părinţilor sau al susţinătorilor legali în apropierea grădiniţei. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, perioada de înscrieri se desfăşoară până la sfârşitul lunii mai, iar cererile părinţilor nu trebuie refuzate.

„Grădiniţele au toate locurile libere pentru înscrieri la grupa mică. Părinţii sunt rugaţi să-şi înscrie copilul la o singură unitate pentru a nu ţine ocupate mai multe locuri. Situaţia înscrierilor se va raporta la finalul lunii la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj”, a precizat Diana Brătucu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

La nivelul Craiovei, cele mai solicitate grădiniţe sunt „Pinnochio”, „Otilia Cazimir” structură a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, „Căsuţa Fermecată”, Grădiniţa Nr 41 şi Grădiniţa nr 21 „Tudor Vlasimirescu”.