Sute de conducători auto s-au ales cu amenzi sau chiar cu dosare penale la acest sfârşit de săptămână, fie pentru cu nu au respectat regimul de viteză, fie pentru că au fost prinşi băuţi la volan. Valoarea amenzilor aplicate de poliţiştii de la Rutieră a depăşit 50.000 lei.
Având în vedere că se aşteptau ca numărul conducătorilor auto prezenţi pe drumurile publice la acest sfârşit de săptămână să fie mai mare decât de obicei, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au fost prezenţi în trafic în cadrul unor acţiuni având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie cauzate de viteza excesivă şi consumul de băuturi alcoolice la volan. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii au acţionat cu 16 aparate radar pe drumurile naţionale şi europene din Dolj, dar şi în Craiova, pe arterele principale de circulaţie, în plus, 521 de conducători auto fiind testaţi cu aparatele etilotest. “În cadrul acestor activităţi au fost întocmite trei dosare de cercetare penală şi au fost constatate 226 abateri de natură contravenţională, 216 dintre acestea vizând conducerea cu viteză neregulamentară, pentru care au fost aplicate sancţiuni în sumă totală de 52.649 lei. Ca măsură complementară, în şapte cazuri poliţiştii au ridicat permisele de conducerea în vederea suspendării”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent Amelia Căprărin.
Bineînţeles că, fiind vorba despre un week-end special, cu petreceri de 1 Mai, unii conducători auto au “uitat” că nu trebuie să urce la volan băuţi, de vineri şi până duminică noaptea poliţiştii depistând nu mai puţin de 12 şoferi cu o concentraţie alcoolică de peste 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care le-au întocmit acte de cercetare penală. După cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj, “recordmanul” sfârşitului de săptămână a fost depistat sâmbătă seara, în jurul orei 23.00, în comuna Desa. Poliţiştii din localitate au oprit în trafic un autoturism Dacia 1310 condus de Bogdan Manea, de 23 de ani, din comuna Poiana Mare, în urma testării acestuia cu etilotestul rezultând o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ciuda orei matinale, duminică dimineaţa, la 07.30, poliţiştii din Filiaşi l-au depistat pe Mirel Spătărelu, de 26 de ani, din Craiova care conducea un Volkswagen Touareg sub influenţa băuturilor alcoolice. Pentru că etilotestul a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul a fost condus la Spitalul Filiaşi unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Culmea este că, la verificarea în baza de date, poliţiştii au stabilit că tânărul avea permisul de conducere suspendat.