Patru “scorpioni roşii” răniţi în Afganistan

0
515

Patru militari din cadrul Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab” din Craiova au fost răniţi, duminică, 1 mai, în jurul orei 05.30, după ce vehiculul cu care se deplasau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat. Din fericire, starea de sănătate a celor patru “scorpioni roşii” este bună, după cum au comunicat reprezentanţii MApN.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), un autovehicul blindat, tip MRAP, aflat în misiune cu militari din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, pe autostrada A1 în Provincia Zabul din Afganistan, a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, duminică dimineaţa. “Deşi cantitatea de explozibil utilizată în atac a fost foarte mare, fapt care a dus la răsturnarea vehiculului tip MRAP, gradul ridicat de protecţie asigurat de blindajul maşinilor de luptă folosite de forţele NATO în Afganistan a dus la salvarea vieţilor militarilor români. În urma deflagraţiei, care a provocat răsturnarea vehiculului MRAP, locotenentul George Olteanu a suferit leziuni în zona spatelui şi la muşchii piciorului stâng, plutonierul major Marius Apostol are glezna piciorului stâng fracturată şi caporalul Daniel Riza a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul stâng, starea lor fiind stabilă. Al patrulea militar aflat în vehicul, caporalul Nicolae Barbu, care a acuzat doar lovituri superficiale, şi-a reluat activitatea în Baza Lagman”, se arată în comunicatul MApN.

Locotenentul Olteanu, plutonierul major Apostol şi caporalul Riza au fost evacuaţi către Spitalul Militar din Kandahar, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Aproape 600 de militari din cadrul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ din Craiova au plecat, în luna ianuarie a.c., pentru şase luni, în teatrul de operaţiuni din Afganistan. „Scorpionii Roşii“ olteni i-au înlocuit pe infanteriştii din Batalionul 812 „Şoimii Carpaţilor“ de la Bistriţa.