Profesori de la Liceul „Charles Laugier” din Craiova, în schimb de experienţă privind problematica migraţiei

0
1100

În perioada 25 – 29 martie, doi profesori ai Liceului „Charles Laugier” din Craiova a participat, în Germania, la un schimb de experienţă, parte a programului „Erasmus +”, destinat studiului problematicii migraţiei în Europa.

O instituţie din Germania, „Schiller Realschule”, din oraşul Schwabisch Gmund – Germania, a fost gazda unui grup de 24 de profesori, din şapte ţări europene, inclusiv cea gazdă, în cadrul proiectului „Erasmus +”, intitulat „Unissons nos coeurs sans frontieres!” („Uniţi-vă inimile fără frontiere!”)”, unul care îşi propune studiul problematicii migraţiei în Europa, modul în care sistemele de învăţământ şi economice din aceste state sunt pregătite să integreze tineri veniţi atât din Africa sau Asia, dar şi din ţări mai sărace din Europa. La această reuniune au fost prezenţi şi doi profesori de la „Charles Laugier” din Craiova –  Sorin Bîrsan şi Florentina Nica.  Proiectul, care are, ca perioadă de implementare, perioada 2016 – 2019, a cuprins, în timpul celor cinci zile de schimb de experienţă, profesori din Franţa, Anglia, Italia, Germania, Polonia, Portugalia şi România. Delegaţia a fost primită la Primăria din Schwabisch Gmund, fiind prezentate date statistice privind migraţia în zona Baden – Wurttemberg, regiune în care, după 2015, au sosit foarte mulţi migranţi, atât din Africa, dar şi din Europa de Est. Conform situaţiei înregistrate, anul 2017 a fost cel în care, în oraş, 420 de români şi-au înregistrat cerere de azil la serviciul social al primăriei.

Migranţii, inclusiv românii, educaţi de germani

Localitatea este între Munchen şi Stuttgart , spre sud, aproape de Alsacia – Lorena, şi, de puţin timp, populaţia a crescut, undeva la 100.000 de locuitori, după ce un mare producător de automobile a deschis, în zonă, o fabrică. Comunitatea românească este foarte bine dezvoltată, iar proiectul, pentru ea, este foarte binevenit. „Organizarea sistemului de educaţie pentru populaţia migrantă a făcut subiectul discuţiilor avute la şcoala din localitate, cu profesori de limba germană şi migranţi, în timpul participării la cursurile de limba germană dedicată migranţilor. Cele 20 de ore săptămânale, organizate timp de un an, cu fiecare migrant, trebuie să le asigure acestora un nivel minim de cunoaştere a limbii germane, lucru ce face posibilă integrarea mai rapidă pe piaţa muncii şi pe planul social. În ceea ce priveşte comunitatea română din zonă, am avut plăcuta surpriză să vedem oameni care s-au implicat în acest proces, întâlnind pesroane din aproape toate zonele ţării, care participă la acest proces de integrare. A fost o experienţă deosebită, din care am învăţat cum se poate depăşi o situaţie, aparent scăpată de sub control, cea a integrării migranţilor”, a precizat prof. Sorin Bîrsan, coordonator de proiect la „Charles Laugier”.  La rândul său, prof.  Florentina Nica, a menţionat: „Din postura mea de profesor de istorie, nu pot decât să apreciez cum autorităţile din Germania au rezolvat problema migraţiei şi modul tolerant prin care societatea a reacţionat. Cred că trebuie subliniat efortul făcut de guvern şi de fiecare land în parte pentru a crea condiţii cât mai bune de trai şi de educaţie celor care şi-au părăsit ţările natale”.