Departamentul de Fizică din cadrul Facultăţii de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii găzduieşte astăzi, ora 12:00, sala C124 (Cladirea centrală a Universitatii din Craiova, str. A. I. Cuza, nr. 13) prelegerea “Prelucrarea materialelor dielectrice cu pulsuri laser ultrascurte modulate temporal”. Prelegerea va fi susţinută de către cercetatorul dr. Cristian Şarpe, de la Institutul de Fizică al Universităţii din Kassel şi se va axa pe prezentarea tehnicilor de producere şi amplificare a pulsurilor laser ultrascurte, precum şi pe utilizarea acestora în prelucrarea de precizie a materialelor dielectrice, cu aplicaţii în biologie, medicină, tehnologii avansate şi fotonică.
O secţiune aparte va fi dedicată tehnicilor de modulare temporală a pulsurilor ultrascurte, care permit obţinerea de nanostructuri cu o precizie mult superioară celei impuse de limitele difracţiei optice. În ultimii ani, laserele cu pulsuri ultrascurte au deschis noi posibilităţi în prelucrarea de înaltă precizie a materialelor. Datorită caracterului unic de a avea puteri instantanee foarte mari şi energii reduse, pulsurile laser ultrascurte elimină defectele colaterale în materialele prelucrate (asociate cu procesele termice şi mecanice), făcând astfel posibilă obţinerea de microstructuri şi nanostructuri în orice tip de material. Aceste tipuri de lasere sunt de real interes în prelucrarea materialelor dielectrice transparente, care – având o absorbţie redusă a luminii din spectrul vizibil şi infraroşu apropiat – nu se pot prelucra eficient cu lasere în undă continuă sau cu pulsuri lungi.